Cum a ajuns Timofti şef de stat: "Mai în glumă, mai în serios, mi-au zis că propunerea TREBUIE să o accept!"
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti face dezvăluiri. Oficialul a relatat că cea mai înaltă funcţie în stat i-a fost propusă de un intermediar al AIE, iar iniţial, a refuzat categoric propunerea. Cu toate acestea, liderii AIE i-au dat de înţeles că nu e de glumit cu aşa propuneri. Declaraţiile au fost făcute pentru ziarul Adevărul.
"Primul care m-a anunţat a fost o persoană intermediară. Mi-a spus că voi fi căutat de AIE şi în aceeaşi seară m-am întâlnit cu ei. Iniţial am respins propunerea, mi-am zis că este o povară prea mare şi că nu am experienţa necesară", spune Preşedintele.
În context, Nicolae Timofti a menţionat că în cadrul primelor discuţii membrii AIE i-au dat de înţeles că propunerea trebuie acceptată, fără a fi loc de dubii.
"Fiind judecător, am cântărit bine, iar discuţiile cu liderii AIE m-au convins că trebuie să salvăm interesele ţării. Mai în glumă, mai în serios, mi-au zis că este o propunere pe care trebuie să o accept", a mai relatat Preşedintele Timofti.
Nicolae Timofti a fost ales Preşedinte al Republicii Moldova în data de 16 martie 2012, cu votul a 62 de deputaţi. Luni, 19 martie, Curtea Constituţională a validat mandatul acestuia, recunoscând alegerile drept constituţionale. Vineri, 23 martie, Preşedintele ales al Republicii Moldova urmează să fie învestit în funcţie şi să depună jurământul.
- Ceremonia de învestire a lui Nicolae Timofti în funcţia de şef al statului, pe ultima sută de metri
- Timofti face dezvăluiri: În 2001, Voronin a demis magistraţi pentru a-i înlocui cu persoane care îi vor îndeplini ordinele
- Timofti, categoric: Orice persoană publică este obligată să cunoască limba de stat