Cum a fost achitat fostul poliţist Ion Perju, acuzat că la 7 aprilie l-ar fi omorât pe Valeriu Boboc
Date false, presupuneri şi dubii. Sunt câteva dintre motivele prin care magistraţii au decis să-l achite pe fostul poliţist Ion Perju, cel care a fost acuzat că l-ar fi ucis pe Valeriu Boboc la 7 aprilie 2009. Procurorii au acumulat probe în dosarul privind decesul tânărului Valeriu Boboc cu abateri de la legislaţie. Mai mult, în dosar s-au strecurat afirmaţii inexacte şi date false. Aceste lucruri reies din motivarea sentinţei judecătoarei Galina Moscaliuc, cea care l-a achitat pe fostul poliţist Ion Perju, suspectat de uciderea lui Valeriu Boboc în aprilie 2009. Datele se conţin într-un amplu articol publicat astăzi de Ziarul de Gardă.
Magistrata susţine că decizia de a-l achita pe poliţistul Ion Perju a fot motivată de faptul că "actul de acuzare în privinţa inculpatului se bazează pe presupuneri şi dubii". De asemenea, ea susţine că procurorul de caz, Vladimir Moşneaga, a recurs la înscrierea în dosar a unor date false, iar majoritatea probelor au fost acumulate cu încălcări ale legislaţiei, motiv pentru care le-a anulat.
La fel, judecătoarea spune în motivarea sentinţei că procurorul nu a prezentat nicio probă incontestabilă. "Vina inculpatului nu a fost confirmată. Raportul SUA cu privire la decesul lui Boboc nu poate fi admis ca probă, pentru că nu a fost respectată asistenţa juridică internaţională în materie penală – cererea fiind semnată de adjunctul procurorului general şi nu de procurorul general aşa cum prevede legea", se mai arată în nota magistratei.
Potrivit judecătoarei, şi ordonanţa de punere sub acuzare a lui Perju este un "act lovit de nulitate", deoarece lipseşte raportul celor care au efectuat urmărirea penală. "Totodată, ordonanţa de începere a urmăririi penale contravene prevederilor Codului de Procedură Penală – lipseşte atât ştampila Procuraturii Generale de pe act, cât şi numărul de intrare", se mai spune în motivarea achitării lui Perju.
Mai mult, din documentele prezentate de procurori reiese că identificarea poliţistului care îl loveşte pe Boboc a avut loc mai devreme decât au fost prezentate pozele propriu-zise. "A fost modificată data procesului-verbal de recunoaştere după fotografii a lui Ion Perju, deoarece la data de 18 martie 2010 procurorii nu deţineau poza foto a lui Perju, care este prezentată în fişa personală pe 23 martie 2010. Totodată, nu era posibil de prezentat secvenţele video martorului pe 18 martie, deoarece dvd-ul cu imagini video a fost prezentat abia după 1 aprilie, în rezultatul prezentării publice de către Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă", explică Galina Moscaliuc.
În acelaşi timp, potrivit procurorului Vladimir Moşneaga, hotărârea luată de magistrată este una ilegală, subiectivă şi nemotivată, deoarece au fost prezentate destule probe care au dovedit vinovăţia lui Ion Perju.
Şi părinţii lui Valeriu Boboc sunt de aceeaşi părere. Victor Boboc spunea pe 24 decembrie că în imagini se vede clar că Ion Perju este cel care îi loveşte fiul în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi trebuia să fie condamnat. De asemenea, el a menţionat atunci că vor contesta hotărârea instanţei prin care Perju a fos tachitat şi că "statul a făcut tot posibilul pentru a muşamaliza acest caz".
Sentinţa prin care fostul poliţist Ion Perju a fost achitat în dosarul Boboc a fost pronunţată pe 24 decembrie 2013. Ion Perju a fost acuzat de exces de putere şi vătămare corporală gravă, soldată cu decesul unei persoane. De-a lungul anchetei, el s-a declarat nevinovat şi a susţinut că este victima unei însecenări puse la cale de fostul său superior Ruslan Saachian, fost şef al Poliţiei Criminale.
Mai multe detalii despre motivarea judecătoarei Galina Moscaliuc citiţi AICI.