Cum a fost relatată nunta prinţului William cu ducesa Kate la CNN
În 2011, CNN şi-a dedicat o parte a programelor sale nunţii prinţului William cu ducesa Kate, un eveniment care a trezit interesul a milioane de oameni la nivel mondial. Nunta a fost un bun prilej pentru corespondenţii CNN de a dezvălui telespectatorilor o mulţime de informaţii legate de casa regală a Marii Britanii şi viaţa capetelor încoronate.
Cu săptămâni şi chiar luni înainte de marele eveniment, CNN a difuzat materiale din culisele nunţii regale. Corespondenţii acreditaţi la Palatul Buckingham ne-au oferit detalii despre pregătiri. Iar în ziua nunţii, pe 29 aprilie 2011, vedetele CNN Becky Anderson, Piers Morgan, Richard Quest, Anderson Cooper şi Kiran Chetry au urmărit pas cu pas cuplul regal.
CNN a transmis ore în şir în direct marele eveniment, oferindu-le oamenilor senzaţia că sunt prezenţi la această nuntă istorică.
Piers Morgan şi Anderson Cooper şi-au prezentat emisiunile de la Londra, iar Soledad O’Brien ne-a oferit un documentar despre Catherine Middleton. După ce a relatat din mijlocul nunţii regale, CNN a analizat amănunţit fiecare detaliu de la eveniment.