Cum a modificat cel mai lung gard din lume un întreg ecosistem
Pentru mai bine de un secol, deşertul Strzelecki din Australia s-a divizat. Pe de o parte este un peisaj cu dune ce ajung la 10 metri înălţime, de cealaltă parte dunele sunt reduse ca dimensiuni, iar vegetaţia lipseşte aproape în totalitate, informează descopera.ro.
Cercetătorii consideră că această divizune a fost provocată de cel mai lung gard din lume. IFL Science scrie că "Gardul Dingo" a fost construit iniţial în 1880 pentru a opri răspândirea iepurilor înaintea renovărilor din secolul XIX, menite să ţină câinii dingo departe de animalele de fermă.
Cercetătorii au comparat imaginile realizate cu drona pe fiecare parte a gardului de 5.000 de kilometri cu imagini istorice realizate în 1948 şi 1999. Printre altele au descoperit că pe partea lipsită de câini dingo existau peste 60 de arbuşti per hectar, iar dunele măsoară 66 de centimetri.
Cercetătorii consideră că lipsa câinilor a creat un efect de cascadă, fără un prădător, vulpile şi pisicile au omorât mare parte din prada de dimensiuni reduse, precum şoarecii şi iepurii. Vegetaţia pe această parte s-a dezvoltat deoarece nu există rozătoare care să consume seminţele.
După cum spun specialiştii îndepărtarea carnivorilor de dimensiuni mari a produs "efecte profunde".
Un studiu anterior realizat în aceaşi zonă, sugera că gardul a afectat atât abundenţa animalelor şi plantelor, dar a redus şi calitatea solului.
- Fermierii din Australia sunt nevoiți să-și hrănească vacile cu pepene verde. Care este cauza
- A înghițit 30 de MAGNEȚI de frigider! Medicii au rămas ÎNMĂRMURIȚI când au văzut radiografia băiețelului de 5 ani
- Tensiuni între Australia şi Noua Zeelandă. Ce acuzaţii aduce premierul neo-zeelandez
- Surse din cadrul guvernului Australiei: Statele Unite ar putea ataca Iranul în luna august