Cum a murit Whitney Houston
Celebra interpretă americană Whitney Houston a murit înecată în baie, după ce a luat medicamentul Xanax, scrie presa americană. Concluzia finală, însă, va fi dată de medicii legişti după ce corpul neînsufleţit al cântăreţei va fi supus autopsiei.
Site-ul "TMZ.com" scrie că artista ar fi consumat băuturi alcoolice în noaptea dinaintea morţii sale. Alcoolul, în combinaţie cu medicamentul Xanax, are un puternic efect sedativ.
Corpul neînsufleţit al cântăreţei a fost descoperit de stilista ei, care o aştepta, de mai bine de o oră, să o pregătească pentru o petrecere.
Moartea divei a zguduit industria muzicală, iar reacţiile celebrităţilor nu au întârziat să apară. Colegii de breaslă ai interpretei au postat zeci de mesaje pe reţelele de socializare, în care şi-au exprimat regretul pentru decesul subit al cântăreţei.