Cum a răspuns Rusia la "Lista Magniţki" adoptată de Congresul Statelor Unite
Rusia a făcut primul pas privind răspunsul legislativ la "Lista Magniţki" adoptată de Congresul Statelor Unite. Astfel, Duma de Stat a aprobat în prima lectură proiectul de lege ce prevede sancţiuni pentru americanii care ar fi încălcat drepturile cetăţenilor ruşi. "Legea Magniţki" a intrat astăzi în vigoare, după ce preşedintele SUA, Barack Obama, a semnat documentul.
Duma de Stat a Federaţiei Ruse a aprobat cu o majoritatea covârşitoare proiectul de lege. Doar doi dintre cei 450 de deputaţi au votat împotriva documentului.
"Ideea principală a acestui proiect de lege este faptul că Federaţia Rusă începe să construiască un sistem al cadrului legislativ pentru protejarea cetăţenilor ruşi ale căror drepturi au fost încălcate în străinătate", a declarat preşedintele Comisiei Constituţionale din Duma de Stat, Vladimir Pligin.
Unii parlamentari ruşi văd documentul drept o strategie de prezentare a unui front rus împotriva Statelor Unite.
"Acest lucru înseamnă că Occidentul a primit un mesaj clar. Ei au realizat că Rusia nu poate fi zguduită din interior", a spus şeful Comitetului pentru mass-media din Duma de Stat, Alexei Mitrofanov.
Deputaţii ruşi intenţionează să denumească documentul- "Lista Dima Iakovlev", în memoria băieţului rus care a decedat din cauza neglijenţei părinţilor lui adoptivi americani.
Proiectul de lege care urmează să fie votat încă în două lecturi este un răspuns al Rusiei la "Legea Magniţki", ce prevede interzicerea acordării vizelor pentru oficialii ruşi care ar fi fost implicaţi în cazul avocatului Serghei Magniţki.
Anterior, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a declarat că legea americană va afecta relaţii dintre Rusia şi SUA.