Cum a răspuns viceministrul Construcţiilor la plângerile locuitorilor din Cotul Morii (VIDEO)
Unii locuitori din satul Cotul Morii, raionul Hânceşti, i s-au plâns astăzi viceministrului Construcţiilor, Anatolie Zolotcov, că locuinţele construite după inundaţiile din 2010 au fost ridicate în grabă și necalitativ.
După ce a examinat situaţia, Zolotcov a spus că toate lucrările au fost executate conform standardelor de calitate.
Deşi în opinia locuitorii din sat, locuinţele pe care le-au primit nu sunt rezistente, Anatolie Zolotcov a dat însă asigurări că lucrările au fost executate corect: "Acest vânt puternic care a avut loc duminică, clar că aceste carcase nu au fost calculate pentru așa o furtună. Aceasta este o situație excepțională, nu poți preveni așa o situație."
Pagubele materiale provocate de furtuna de duminică nu au fost încă evaluate. Între timp, o comisie guvernamentală analizează și urmează să decidă dacă cele 18 familii care au avut de suferit de pe urma grindinei vor beneficia de ajutor financiar.
Unii localnici au început să-și renoveze casele din surse proprii. "Am început cu puterile noastre, cât vom putea, atât vom face. Dă Doamne, dar nu cred, așa mă gândesc eu că nu este de unde, cine ne va da, cine poate să ne finanțeze pe noi atâta? Cred că mai bine cu puterile noastre", a spus un localnic pe nume Vasile Ursu.
Alți săteni sunt însă în aşteptarea ajutorului din partea statului.
Grindina și vântul de duminică au compromis și culturile agricole din cele 563 de gospodării.