Eradicarea sărăciei devine din ce în ce mai dificilă. E adevărat că dacă la începutul anilor '80, săracii reprezentau 42% din populaţia globului, acum ponderea lor e de aproape 10 %, numai că de aici încolo, progresul e tot mai lent.

Iar cele mai mari probleme sunt chiar acolo unde se trimit şi cele mai multe ajutoare. Asta fiindcă pe termen lung efectele banilor şi produselor date gratis nu fac decât să lase companiile locale fără activitate, deci, şi pe angajaţii lor, fără salarii, scrie Digi24.

1,9 miliarde de oameni trăiau în sărăcie extremă în 1981. Numărul lor, arată calculele Băncii Mondiale, a scăzut până în 2013 la 767 de milioane de oameni.

De departe cel mai mare succes în această luptă l-a înregistrat China. Dacă la începutul anilor '80 aproape nouă din zece chinezi trăiau în sărăcie, în 2013, doar 2% dintre ei mai picau sub linia sărăciei extreme.

Reţeta succesului a fost deschiderea economiei. Comerţul cu străinătatea şi intrarea capitalului din afară au convins mase mari de oameni din mediul rural să vină la oraş pentru o viaţă mai bună. Acelaşi parcurs l-au avut şi alte ţări precum Indonezia sau Taiwanul, care au făcut şi ele progrese foarte mari în eradicarea sărăciei.

Rămân însă ţările din Africa Subsahariană şi din sudul Asiei unde soluţiile par mult mai greu de găsit.

State precum India şi Bangladesh au creşteri economice solide - de peste 7 procente pe an -, însă evoluţia PIB-ului nu se simte neapărat în buzunarele omului de rând, fiindcă inegalitatea e foarte mare, iar avuţia, concentrată în mâinile celor puţini.

"The Economist" arată că asistenţa socială e atât de subdezvoltată acolo, încât săracii au toate şansele să rămână săraci şi vulnerabili.

Realitatea este şi mai cenuşie în Africa. Multe ţări nu au nici măcar un avans economic decent, darămite sisteme de protecţie socială! Somalia, una dintre cele mai sărace ţări din lume, înregistrează creşteri ale PIB-ului de aproximativ două procente pe an. Şi nu doar că Africa subsahariană se mişcă în paşi mici, dar populaţia ei creşte accelerat. Orice politică de dezvoltare în Africa e complicată de faptul că sărăcia are acolo altă definiţie.

Dacă în general se vorbeşte despre sărăcie extremă, o mare parte dintre africani se califică la ceea ce economiştii numesc "ultrasăraci", adică trăiesc pe mai puţin de 50 de cenţi pe zi. Ei au de recuperat decalaje mult mai mari decât cele din China anilor 80. Iar cauzele sunt diverse. Populaţii mari sunt nomade, iar instituţiile publice sunt slabe şi adesea corupte. Dar nici reţeta care a garantat succesul Chinei nu e aplicată. Africa lipseşte de pe harta comerţului, drept dovadă, țările subsahariene reprezintă o felie de nici 2% din exporturile globale.

Cum handicapurile economice sunt prea mari, şansele sunt ca pe viitor ţintele impuse de ONU pentru reducerea sărăciei să fie ratate.