Cum a reuşit un medic de pe Pământ să trateze cheagul de sânge al unui astronaut aflat în spaţiu
În timpul unei misiuni de 6 luni, un astronaut al NASA a descoperit că are un cheag de sânge dezvoltat în vena jugulară. Principala problemă: nu exista precedent în tratarea unei astfel de probleme în spaţiu, transmite adevarul.ro.
Cheagul de sânge a fost observat la două luni de la începerea misiunii, în timp ce astronautul (al cărui nume nu a fost oferit de agenţia spaţială, împreună cu momentul în care s-a petrecut întâmplarea) efectua o scanare cu ultrasunete pentru un studiu de cercetare. Odată observată problema, NASA a luat contactul cu doctorul Stephan Moll de la Universitatea din Carolina de Nord, expert în tratarea cheagurilor de sânge, pentru a dezvolta un plan de tratament.
"Ţinând cont că nu există săli de urgenţă în spaţiu, a trebuit să cântărim opţiunile pe care le avem cu mare atenţie" a scris Moll într-un comunicat al universităţii publicat ieri, citat de CNET.
Decizia medicului a fost de a trata cheagul de sânge cu anticoagulante, care se găseau însă în număr destul de limitat la bordul navetei spaţiale. NASA a trimis astfel un nou pachet de anticoagulante, pentru a se asigura că astronautul va avea doza necesară pentru tratament.
Acesta a trecut prin 40 de zile de injecţii, după care a început un tratament cu o pilulă, încheiat cu scurt timp înainte de a se întoarce pe Pământ. Odată revenit la sol, nu a mai avut nevoie de tratament suplimentar.