Cum a reușit un student de 20 de ani să-și deschidă o afacere rentabilă, cu doar 120 de euro. „E un business de viitor”
Business-ul cu struți este o afacere de viitor cu o piață foarte receptivă, explică un tânăr antreprenor din Iași, viitor inginer agronom. După foarte multe luni în care a studiat despre struți, a constatat că este un business de viitor, cu foarte mari perspective, transmite adevărul.ro.
Sebastian Buta, un tânăr de 20 de ani, student la Facultatea de Agricultură din cadrul Universității de Științele Vieții din Iași, anul II, a găsit o soluție alternativă la ferma de familie din județul Vaslui - o fermă de struți, investiție pornită anul acesta în iarnă de la zero, cu un buget de 120 euro.
,,Administrez împreună cu familia o fermă vegetală, pe raza comunei Găgești, județul Vaslui. După foarte multe luni în care am studiat despre struți, am constatat că este un business de viitor, cu foarte mari perspective. Afacerea cu struți a început în iarna lui 2023, când am luat hotărârea cu tatăl meu să facem ceva nou. Pentru mine a fost o adevărată provocare, care în prezent a devenit totul: muncă, plăcere, dedicare’’, susține Sebastian Buta.
Business-ul cu struți este o afacere de viitor cu o piață foarte receptivă, specifică viitorul inginer agronom.
,,Am achiziționat 32 de pui la vârsta de o lună, la prețul de 120 €. Întreținerea este destul de ușoară, doar că până la vârsta de trei luni necesită o îngrijire mai deosebită și pe tot parcursul vieții trebuie să respecți rețeta de furajare, dacă se dorește un randament maxim. Sunt convins că în trei-patru ani o să realizez tot ce mi-am propus’’, spune Sebastian.
Prețul unui ou poate ajunge la 100 de lei româneşti
Femelele încep reproducerea la vârsta de doi ani, iar sezonul de reproducere începe în luna martie și durează până în septembrie.
,,În timpul sezonului de reproducere, putem colecta de la fiecare familie un ou la 24-48 de ore. Prețul unui ou variază între 80-100 lei româneşti și coaja oului 50 de lei româneşti, care se folosește pentru decorațiuni. Prețul cărnii variază între 60-100 lei/kg româneşti’’, mai adaugă tânărul vasluian.
„Pasărea cămilă”
O familie reproducătoare costă în medie 2000-2.500€, iar în viitorul apropiat Sebastian are în plan achiziționarea de trei familii reproducătoare și formarea de noi familii din exemplarele pe care le deține.
,,Îmi doresc ca în viitorul apropiat să pun în practică toate tehnologiile învățate pe parcursul studiilor. Viitorul sună bine, dacă ai încredere în forțele proprii și faci totul din pasiune’’, ne transmite Sebastian Buta, student la Facultatea de Agricultură USV Iași, anul II.
La aproximativ 2,7 m înălțime și cântărind până la 140 de kilograme, struțul este cea mai înaltă și mai grea dintre păsări, având cel mai mare ou.