Unul dintre cei mai importanţi artizani al unirii Basarabiei cu România a fost Pantelimon „Pan”Halippa, publicist și om politic, președintele al Sfatului Țării care a votat Unirea în 1918, persecutat politic de către comuniştii români, închis la Sighet, exclus din Academia Română, scrie realitatea.net.

În 1971, la 94 de ani, el a oferit un interviu de excepţie lui Mircea Popa, şi el un dizident al regimului Ceauşescu. Mărturia, păstrată pe bandă magnetică, a văzut lumina tiparului abia după prăbuşirea blocului comunist, la începutul anilor "90. Este o lecţíe de istorie la prima mână, în care Pan Halippa vorbeşte despre înlănţuirea unor evenimete şi conjuncturi atât de complexe ce au făcut posibilă unirea cu România.

Marele politician şi publicist vorbeşte despre felul în care liderii comunişti Lenin şi Troţki au sprinit ideile naţionaliste ale moldovenilor, fără să-şi dea seama exact care sunt planurile lor, despre naivitatea guvernanţilor români, despre sprijinul acordat cauzei uninoste de minorităţile poloneză şi germană din Basarabia.

Fragmente din transcrierea interviului audio acordat de Pan Halippa în 1971, publicată în 1990,  în  revista "Vocea  Poporului" de la Chişinău

Contextul politic şi social din Basarabia, în perioada 1916-1917, era unul extre de complex şi confuz. La sfârşitul lui 1916, Bucureştiul a fost ocupat de trupele germane, iar guvernul Ionel Brătianu, în exil, se stabilise la Iaşi. În Rusia se pregătea revoluţia bolşevică ce avea să dărâme regimul ţarist, la începutul lui 1917.  În acest context, Pan Halippa a văzut oportuniteta. 

Cum au obţinut moldovenii să aibă controlul Parlamentului

"Am convocat toate congresele -şi cel militar, şi cel tărănesc şi toate instituţiile publice şi instrituţiile judeţene şi comunlae. Toti au căzut de acord cu ce am propus noi, partidul moldovenesc: „Fiindcă noi suntem majoritatea de 70% de moldoveni, noi în Sfatul Ţării trebuie să avem 70%, iar restul de 30% să fie ale minorităţilor. Am căzut de acord să fie 120 de deputaţi în acest parlament al ţării, pe care l-am numit sfat. Acesta a putut fi deschis (inaugurat) în noiembrie 1917. Şi noi ne-am declarat republică autonomă, iar pe 24 ianaurie 1918 ne-am declarat chiar republică indepednetă de Rusia. Şi ne-am pus problema cu cine să ne asociem ca să facem din această republică o organizaţie solidă? Blocul Moldovenesc a căzut de acord să ne înţelegem cu România.

Minorităţile au spus că se ne înţelegem cu Ucraina. Numai polonezii au spus: Nu! Moldovenilor, voi sunteţi stăpăni pe ţara voastră şi toată lumea ştie că naţia moldovenească nu există. Este numai denumirea locală a românilor care trăiesc în Moldova, ceea ce nu însemnă că este altă naţie decât cea românescă. Şi deoarece confraţii voştri moldoveni de la apus de Prut s-au unit, în 1859, cu Muntenia şi au format România, voi acum nu aveţi decât să vă înţelegeţi cu această Românie. Aşa că, ca să zicem aşa, noi am fost sprijiniţi şi de polonezi, iar pe urmă am fost sprijiniţi şi de germanii din sudul Basarabiei."

Sfatul Ţării nu era decât un soviet 

"Noi am procedat aşa cum era metoda vremii de atunci. Totul se făcea în chip revoluţionar, în chip normal, ca să zicem aşa. Norma era revoluţia. Şi Sfatul Ţării nu era decât un soviet. Ruşii îi ziceau soviet, adică sfat.

Sfatul Ţării a avut o misiune foarte importantă: că a naţionalizat toate instituţiile de stat şi administraţia şi justiţia şi şcoala şi fireşte noi n-am fost exclusivişti ca să lipsim pe cineva de dreptul de a-şi folosi limba lor în aceste instituţii publice. Ruşii aveau dreptul să vorbească şi să înveţe în limba lor, evreii - în limba lor, ucrainenii – în limba lor, germanii – în limba lor. Acest lucru a fost, ca să zic aşa, în spiritul vremii şi noi am intrat în istoria neamului românesc ca făuritorii cei dintâi ai Uniri. 

Ruşii nu ne-au susţinut, dar pot să spun acelaşi lucru şi despre comuniştii români. În loc ca dumnealor să sprijine o presă moldovenească, aşa cum o puteam noi face, ei susţineau punctul de vedere al bolşevicilor ruşi. Aceştia erau împotriva independenţei noastre, dumnealor socoteau că noi ne vom opri numai la chestiunea educaţiei pe care am discutat-o cu Lenin şi Troţki.

Pe Lenin l-am văzut o singură dată (iunie 1917). Am tratat mai întâi toată problema cu Troţki. El era orheian de-al nostru, din judeţeul Orhei, un om cu care m-am înţeles. (...) Troţki m-a condus la Lenin. Şi Lenin a recunoscut că formula este bună şi el recunoaşte politica noastră de naţionalizare a învăţământului."

Guvernul de la Bucureşti tăria pe altă lume, era rupt de realitate

"Cu trei luni înainte de revoluţie guvernul lui Ionel Brătianu se dusese la Petersburg cu prinţul Carol ca să se logodească acolo cu o prinţesă a ţarului Nicolae. Vasizică toată lumea ştia că o să fie revoluţie şi gogomanii de la Iaşi (guvernul României, aflat în exil la Iaşi, după ocuparea Bucureştiului de către trupele germane - n.r.) habar de grijă nu avea de aceasta."

Presa a avut un rol esenţial în realizarea Uniurii

"(...) Toţi intelectualii basarabeni aveau scoala rusască şi aceasta nu le deschisese ochii să ştie că moldovenii şi românii sunt acelaşi popor. La începutul revoluţiei din 1917, noi, moldovenii, eram cei mai bine organizaţi ca presă în Basarabia. Ziarul nostru avea de acum 17.000 de cititori. Lucrul acesta era foarte, foarte semnificativ şi ne-a fost de mare folos pentru motivul că noi am ştiut să-i câştigăm şi pe învăţători, şi pe cooperatori şi pe preoţi şi pe o parte din proprietari."

Vezi interviul AICI.