Cum accesezi oricând agenda telefonului, SMS-urile, pozele și alte documente
Cu vechile telefoane, toate datele tale erau blocate în SIM sau în dispozitiv. Acesta nu mai e cazul în prezent și iată cum poți avea acces oricând la ceea ce e important pentru tine, scrie playtech.ro.
Ca să ai acces oricând la agenda telefonului, SMS-uri, poze și documente, trebuie să ți le încredințezi cloud-ului.
Una dintre aplicațiile gratuite pentru sistemul Android, precum și cea mai cunoscută, este Dropbox (Play Store și App Store). Aceasta permite stocarea de imagini, clipuri video, fișiere, precum și editarea documentelor, marele avantaj fiind disponibilitatea aplicației între mai multe platforme și independența de companii precum Microsoft, Google sau Facebook.
O altă aplicație gratuită, și similară Dropbox, este OneDrive (Play Store și App Store). Chiar dacă spațiul de stocare online este de numai 15GB, aceasta este compatibilă cu toate sistemele de operare: de la PC-uri la Android, iOS și telefoane Windows, permițând stocarea de fotografii, videoclipuri, fișiere, precum și editarea documentelor. Este necesar însă un cont Microsoft.
Pentru salvarea SMS-urilor și a jurnalului de apeluri există aplicația SMS Backup+, care creează o copie a mesajelor și a apelurilor recepționate direct în adresa de Gmail a utilizatorului.
Există astfel de soluții și de la operatorii de telefonie mobilă, în funcție de valoarea abonamentului deținut, iar spațiul de stocare se poate mări prin plata lunară suplimentară la valoarea abonamentului. Totuși, serviciile mai sus menționate sunt independente de operator, de aceea ar fi de preferat. De asemenea, poți stoca fotografii, imediat ce le faci, pe Facebook și Google+, privat, departe de ochii prietenilor.