Cum ar putea fi funcțional Consiliul Superior al Magistraturii în 30 de zile. Explicația Olesei Stamate
Facebook/Olesea Stamate
Alegerea unui nou Consiliu Superior al Magistraturii în cel mult 30 de zile este o idee plauzibilă. Președintele Comisiei Juridice, Numiri și Imunități din Parlament, Olesea Stamate, a explicat cum ar putea fi asta posibil.
”Conform legii 6 din cei 12 membri ai CSM sunt numiți de Parlament din rândul societății civile. Din moment ce vom avea toate deciziile comisiei de Pre-vetting pe candidații care au depus dosarele la concurs, Parlamentul va putea numi până la cel mult 6 membri în CSM. Iar legea actuală prevede ca cvorumul necesar la CSM este de 2/3 din membri efectiv în exercițiul funcției. Astfel, CSM va deveni funcțional la momentul numirii de către Parlament a membrilor din rândul societății civile”, a explicat Olesea Stamate într-o postare făcută pe pagina ei de Facebook.
După aceea, spune Stamate, mingea va fi la fileul judecătilor. ”Dacă vor să-și aleagă reprezentanții săi în CSM - o pot face și mâine, iar pana atunci va activa CSM cu membri numiți de Parlament și va începe deblocarea anumitor procese și decizii, anunțarea concursurilor pentru CSJ, etc”, a menționat Olesea Stamate în postarea sa de pe Facebook.
De asemenea, șefa Comisiei Juridice din Parlament a precizat că mandatul judecătoarei Nina Cernat continuă până la alegerea succesorului de competență - adică până când Adunarea Generală a Judecătorilor își va alege membrii CSM din rândul judecătorilor.