Cum arată airbagul testat pe microbuzele care transportă pasageri (FOTO)
Ford trece la următorul nivel în ceea ce priveşte siguranţa vehiculelor sale şi dotează modelul Ford Transit cu un airbag-cortină de dimensiuni atipice, scrie promotor.ro.
Pasagerii amplasaţi pe cele cinci rânduri de scaune oferite de Ford Transit vor fi protejaţi mai bine în cazul unui accident, graţie unui airbag-cortină de trei ori mai lung decât unul obişnuit, întâlnit pe majoritatea berlinelor de pe piaţă.
Dezvoltat în parteneriat cu TRW Automotive ca parte a sistemului de siguranţă Ford Safety Canopy, airbag-ul are o lungime de 4,6 metri, o lăţime de un metru şi foloseşte acelaşi principiu de funcţionare ca în cazul oricărui alt airbag. Conform testelor, acesta aduce un plus de protecţie la nivelul gâtului şi capului pasagerilor, în caz de impact lateral sau rostogolire.
În plus, inginerii Ford au oferit asigurări că viteza de umflare nu este afectată de volumul mare (120 de litri) ce trebuie ocupat de gaz în timpul declanşării airbag-ului.
Mai mult, umflarea are loc în mod egal, iar airbag-ul mai rămâne umflat câteva secunde după impact.