Cum arată bicicleta de 20 000 de euro produsă de McLaren (FOTO)
McLaren şi Specialized Bicycle Components au creat împreună o bicicletă din fibră de carbon, cu un preţ extrem de piperat: 20.000 de euro, scrie automarket.ro.
Bicicleta are la bază un model standard, botezat S-Works Tarmac, îmbunătăţit însă cu un cadru din fibră de carbon cu ajutorul căruia masa totală se reduce cu 10%. Pentru roţi, McLaren a folosit din nou expertiza sa în prelucrarea fibrei de carbon şi a gândit jante uşoare.
Şi pentru ca bicicleta să fie uşor identificată de fanii brandului din Woking, McLaren a cerut centrului său de personalizare să vopsească noul cadru în portocaliul tradiţional.
În total vor fi produse doar 250 de exemplare, care vor veni la pachet cu o pereche de pantofi special S-Works Road şi cu o cască S-Works Prevail. Accesoriile vestimentare vor adopta şi ele culoarea portocalie a bicicletei.