Cum arată Cascada Victoria, după cea mai severă secetă din ultimul secol (FOTO)
Zeci de ani, Cascada Victoria, acolo unde râul african Zambezi cade 100 de metri, a atras milioane de turişti care au decis să-şi petreacă vacanţele în Zimbabwe şi Zambia, pentru peisajele spectaculoase. Însă în urma celei mai severe secete din ultimii o sută de ani, faimoasa cascadă a ajuns aproape un firicel de apă, alimentând îngrijorările că schimbările climatice ar putea duce la dispariţia uneia dintre cele mai mari atracţii turistice din zonă, scrie adevarul.ro.
Deşi se micşorează în mod normal în timpul sezonului secetos, oficialii spun că anul acesta a adus o scădere fără precedent a nivelurilor de apă.
"În anii anteriori, atunci când a fost secetă, nu a ajuns până la acest nivel", a spus Dominic Nyambe, un vânzător de suvenire din Livingstone.
"Asta este prima dată când vedem aşa ceva. Ne afectează pentru că clienţii văd pe internet că debitul cascadei e mic. Nu mai avem aşa de mulţi turişti".
Zimbabwe şi Zambia au suferit pene de curent, aceste state bazându-se din plin pe energia generată de hidrocentralele de la barajul Kariba, care se află pe râul Zambezi, în amonte de cascadă.