Cum arată principalul Pom de Crăciun al ţării. REACŢIA trecătorilor (FOTO/VIDEO)
Capitala prinde culoare și îmbracă straie de sărbătoare. Angajații Întreprinderii ”Lumteh” au început deja să instaleze ghirlandele cu luminiţe pe 22 de străzi principale din Chișinău. De asemenea, autoritățile municipale au selectat Pomul de Crăciun care va bucura privirile trecătorilor.
70 de kilometri de ghirlande cu luminiţe,cumpărate anii trecuţi, vor împodobi Capitala de sărbători.
"Nu vom procura nimic pentru că nu avem buget pentru aşa ceva, dar vom folosi ceea ce avem".
Instalarea ghirlandelor este un motiv de bucurie pentru locuitorii Capitalei.
"Foarte frumos, se simte atmosfera că se apropie sărbătorile de iarnă, e foarte frumos".
Pomul de Crăciun din acest an este bradul de lângă Arcul de Triumf, care are o înălţime de 13 metri. Pe lângă globuri vor fi adăugate crenguţe pentru ca acesta să fie mai stufos.
"E cam urâţel, s-ar putea şi mai frumos să fie, şi mai mare".
"E un brad frumos, sper să fie împodobit corespunzător. Putea să fie puţin mai înalt".
Unii oameni sunt nemulțumiți de prezența corturilor din Piața Marii Adunări Naționale.
"Trebuie pe aiştea să-i ducă de aici să fie bradul unde a fost. Nu-i frumos, asta nu-i frumos în nicio ţară nu se face aşa".
Târgul de Crăciun va avea loc în Scuarul Catedralei, iar autoritățile municipale dau asigurări că vor găsi loc în Piața Marii Adunări Naționale și pentru patinoar.
Primarul oraşului Bălţi, Renato Usatîi, promite însă că că bradul din localitatea pe care o conduce va fi mai mare decât cel din Capitală şi chiar decât pomul care va fi instalat în Piaţa Roşie din centrul Moscovei. Usatîi a făcut anunţul pe o reţea de socializare.
- Start pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă. Primul oraş care a aprins luminile de Crăciun
- Capitala îmbracă straie de sărbătoare! Autorităţile au început să instaleze ghirlande pe străzile principale
- Laudă de la Renato Usatîi: Bradul de la Bălți va fi mai mare decât cel instalat în Piaţa Roşie
- Sărbători modeste în Capitală. Ce zic oamenii despre principalul Pom de Crăciun al țării