Cum arăta sărbătoarea de 1 mai în perioada sovietică VIDEO
1 mai era una dintre cele mai îndrăgite sărbători în perioada sovietică. În această zi, cetăţenii URSS ieşeau la demonstraţii şi festivităţi în masă, organizate cu mult fast.
Prima demonstraţie a fost organizată în 1919, când oamenii au fost aduşi în Piaţa Roşie prin şiretlic. Participanţilor le-a fost prezentată o minune a tehnicii - tancul.
Demonstraţiile din anii 20-30 ai secolului trecut au intrat în istorie datorită paradelor atleţilor, piramidelor făcute de gimnaşti şi caricaturilor la adresa "duşmanilor capitalişti".
În epoca socialismului dezvoltat, participarea la festivităţile de 1 mai era obligatorie. De la tribuna principală a ţării, liderii sovietici ţineau discursuri. Iar panourile cu portretele lui Marx, Engels şi Lenin, steguleţele roşii, baloanele şi crenguţele cu flori de măr erau nelipsite de la sărbătoare. Pentru 1 mai, fiecare întreprindere îşi pregătea şi o "carte de vizită" - câte o maşină-stand.
După manifestaţie, Biroul Politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice organiza, la Palatului Congreselor din Moscova, o recepţie pentru demnitarii de vârf din ţară şi de peste hotare.