Cum arată spaţiul aerian al Siriei, după ce Statele Unite au avertizat că vor trimite rachete (FOTO)
Niciun avion nu mai zboară deasupra Siriei, după ce Statele Unite au avertizat că vor trimite rachetele în direcția țării aflate sub controlul lui Bashar Al Assad, în timp ce SUA, Marea Britanie şi Franţa continuă pregătirile pentru acţiuni militare având ca scop sancţionarea regimului lui Assad, despre care cele trei puteri spun că este responsabil pentru cel mai recent atac chimic asupra suburbiei Douma din Siria, care s-a soldat cu peste 45 de morţi, scrie Digi24.ro.
Toate avioanele civile care aveau zboruri peste Siria au primit ordine să redirecționeze planurile de zbor în următoarele 48 de ore, întrucât un atac asupra Siriei este iminent.
Pe de altă parte, ambasadorul Rusiei în Liban, Alexander Zasypkin, a declarat că orice rachetă lansată de SUA către Siria va fi doborâtă, iar bazele de lansare vor fi atacate, conform Reuters.
SUA susţin că "toate opţiunile sunt pe masă" ca răspuns la atacul cu arme chimice din Siria, în timp ce liderii ţărilor din vest încă deliberează privind un eventual răspuns militar, scrie BBC.
Submarinele britanice au primit ordin să se apropie de Siria la o distanţă care să permită lansarea de rachete asupra acestei ţări, iar atacul ar putea începe joi noaptea, afirmă miercuri cotidianul Daily Telegraph, citat de Reuters.
Sarah Sanders, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, a declarat că nu a fost luată încă o decizie finală privind eventuale atacuri militare, dar a adăugat că SUA consideră Rusia şi Siria responsabile pentru incident.
Consiliul Securităţii Naţionale din SUA se va întruni joi, iar prim-ministrul britanic Theresa May a convocat o şedinţă a guvernului.
"Preşedintele are mai multe opţiuni disponibile iar multe dintre ele sunt încă valabile. Încă nu am decis ce măsuri specifice vom lua", a precizat Sanders.
Comentariile lui Sanders vin după ce Trump a avertizat Rusia pe Twitter "să se pregătească" de atacuri militare.
"Pregăteşte-te, Rusia, pentru că vor veni, frumoase, noi şi deştepte!", a susţinut Trump pe Twitter. El l-a numit, de asemenea, pe liderul sirian Bashar al-Assad "un animal criminal care gazează propriul popor".
SUA, Marea Britanie şi Franţa au căzut de acord să colaboreze şi, conform rapoartelor, se pregătesc de un atac militar asupra Siriei ca răspuns la atacurile chimice asupra oraşului Douma, aflat sub controlul rebelilor, care s-a soldat cu peste 45 de morţi.
OMS precizează că, potrivit informațiilor de pe teren, 500 de persoane prezintă simptome specifice expunerii la substanțe toxice, inclusiv dificultăți de respirație, iritații ale membranelor mucoase și disfuncții ale sistemului nervos central.
James Mattis, Secretarul Apărării american, a declarat că SUA încă evaluează atacul chimic dar a adăugat că armata este pregătită "să susţină acţiuni militare dacă acestea vor fi potrivite, în funcţie de ce va decide preşedintele".
Conform surselor BBC, Theresa May se va alătura acţiunilor militare din Siria fără a cere aprobarea Parlamentului mai întâi. De asemenea, preşedintele francez Emmanuel Macron se va decide privind un răspuns, conform rapoartelor, în următoarele zile.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat că este important ca situaţia "să nu scape de sub control".
- COMPANIILE AERIENE, ÎN ALERTĂ. Eurocontrol şi AESA cer prudenţă în traficul aerian
- SUA ameninţă cu represalii regimul de la Damasc. Rusia avertizează că va riposta prompt la orice atac
- Ce a răspuns Kremlinul la mesajul scris de Trump pe Twitter
- Armata guvernamentală a Siriei a reuşit să preia controlul asupra regiunii Ghouta de Est: Situaţia din lume, din ce în ce mai haotică