Cum arată telefonul de lux destinat patrioţilor ruşi care îl adoră pe Vladimir Putin (FOTO)
Giuvaierii italieni de la Caviar pun la încercare patriotismul unor cetăţeni ruşi înstăriţi, achiziţionând un iPhone 5S din aur, pe care este gravat chipul preşedintelui Vladimir Putin şi primele două versuri din imnul naţional al Federaţiei Ruse, scrie hi-tech.mail.ru.
Iată ce spun maeştrii de la Caviar în descrierea acestui gadget:
"A venit timpul să simţiţi o mândrie autentică și să vă exprimaţi poziția într-un mod clar, fără alte formalități, doar punând pe masă un telefon din aur prelucrat manual, cu portretul șefului statului - Vladimir Putin. Cel mai influent om din lume, potrivit revistei Forbes și Times - președintele Vladimir Putin a devenit un simbol al noii generații, un lider cu o voință puternică și decisivă. Anume el a fost ales de bijutierii de la Caviar printre cele mai importante personalităţi ale timpului nostru. Portretul lui a fost aplicat pe carcasa dispozitivului, folosind o tehnologie sofisticată de gravură "Bulino", elaborată de către celebrul gravor Lorenzo Gamba".
Aşa fel de patriotism nu este deloc ieftin - 147 000 de ruble sau circa 60 000 lei. În schimb cumpărătorul va primi un iPhone 5S de culoare neagră cu 64 GB de memorie internă. Partea din spate este acoperită cu un strat de aur de 18 carate.
De asemenea pe fiecare smartphone este gravat un număr. Apple iPhone 5s Caviar Supremo Putin este livrat într-o cutie de lemn roşu, decorată cu catifea neagră pe interior. Fiecare unitate mai vine cu un certificat de autenticitate.