Cum au comemorat ţările lumii 10 ani de la atentatele din 11 septembrie VIDEO
Evenimentele de pe 11 septembrie 2001 au fost comemorate în întreaga lume. În Marea Britanie, Rusia, Germania sau Italia, mii de persoane au adus un omagiu victimelor celor mai grave atentate teroriste din lume. La catedralele din marile oraşe s-au ţinut slujbe de pomenire şi minute de reculegere în amintirea celor aproape trei mii de oameni ucişi de teroriştii al-Qaeda, în mai puţin de două ore.
În Italia, Papa Benedict al XVI-lea a condamnat crimele motivate de ură şi a cerut lumii întregi să se împotrivească tentaţiei de a folosi violenţa.
"Astăzi, gândurile noastre se îndreaptă spre 11 septembrie 2001. Ne amintim de victimele şi familiile lor. Facem un apel la liderii mondiali să arate bunăvoinţă şi să respingă violenţa", a declarat pontiful.
La Moscova, tragicele evenimente au fost marcate printr-o slujbă de pomenire la care a participat ambasadorul american în Rusia.
La Berlin, preşedintele german şi ambasadorul american au participat împreună cu mai mulţi oficiali de rang înalt la o slujbă ecumenică la Biserica Americană.
Slujbe de comemorare au avut loc şi la Londra. Mii de oameni s-au adunat la catedrala Sfântul Paul din capitala Marii Britanii. În atacurile de acum 10 ani şi-au pierdut viaţa 67 de britanici.
La Camberra, Australia, tragicele evenimente au fost marcate cu ploaie. La ceremonii au participat premierul australian şi ambasadorul Statelor Unite în Australia.
În atentatele teroriste de pe 11 septembrie 2001 şi-au pierdut viaţa cel puţin 10 australieni.
Externe
- Cifre interesante despre atacul terorist din 11 septembrie 2001, din SUA
- Zece ani de la atentate! Chirtoacă: Cel mai odios atac terorist al omenirii. Filat: Am fost acolo cu un an înainte de dezastru
- Acum, LIVE, din New York! SUA comemorează 10 ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie
- (VIDEO) SUA îşi plânge morţii, la un deceniu de la atentatele teroriste din 11 septembrie