Cum au reacţionat alţi pasageri când au auzit că doi japonezi ar fi infectaţi cu Ebola
Ministerul Sănătăţii a infirmat suspiciunea unui caz de Ebola, soldat cu izolarea temporară a unor cetăţeni ai Japoniei. Pasagerul suspectat a fost calificat drept perfect sănătos.
Iniţial pasagerii au recunoscut că nu se simt bine. Ei veneau din Japonia, după ce au tranzitat Istanbulul, însă, ceva mai devreme, au fost în deplasare de serviciu în Africa de Sud.
"Medicii în izolator au făcut o anchetă epidemiologică. Au aflat de unde vine și cum vine, că au lucrat mult timp în Africa de Sud, în Johannesburg. Au venit la noi să-și celebreze nunta. A fost suspectat la linia de control cu tuse", a menţionat șeful de secție al spitalul "Toma Ciorbă", Corina Manole.
În urma unui control, cei doi cetăţeni japonezi le-au atras atenţia poliţiştilor de frontieră, deoarece aveau febră.
Alţi pasageri spun că le este frică de această maladie, dar speră că autoritățile vor întreprinde toate măsurile pentru a evita orice caz de infectare:
"Trebuie efectuate multe controale în toate aeroporturile. De asta trebuie deja să se preocupe autoritățile".
"Mă strădui să nu mă gândesc la asta. Știu că este foarte periculos".
"Cred c-ar fi nevoie de careva igienă suplimentară în cadrul aeroportului. În plus, persoanele ar trebui izolate".
Publika.md aminteşte că autoritățile din Moldova au instalat sisteme de detectare a temperaturii febrile la toate punctele de trecere a frontierei. Asta după ce, anterior, vameșii din România au depistat un cetățean care prezenta simptome de îmbolnăvire cu Ebola.