Cum au reacţionat liderii lumii, dar şi credincioşii, la decizia Papei de a renunţa la Scaunul Pontifical
Anunţul neaşteptat făcut, astăzi, de către Papa Benedict al XVI-lea privind retragerea sa a şocat atât catolicii, cât şi lumea întreaga. Dacă unii lideri politici s-au declarat surprinşi de această decizie, alţii au criticat-o.
Lideri din întreaga lume şi-au exprimat regretul faţă de anunţul făcut, astăzi, de Suveranul Pontif. Premierul italian, Mario Monti, a declarat că a fost şocat de această veste.
Şeful cabinetului de miniştri de la Londra a subliniat că apreciază munca depusă de Papă în vederea consolidării relaţiilor dintre Marea Britanie şi Sfântul Scaun. În acelaşi timp, David Cameron a subliniat că milioane de oameni îi vor simţi lipsa. Iar cancelarul german, Angela Merkel, spune că decizia capului Bisericii Catolice trebuie respectată.
"Atunci când Joseph Ratzinger a fost ales în fruntea Bisericii Catolice, acum opt ani, toţi am fost mândri de compatriotul nostru. Dacă după lungi meditaţii, Papa a decis că nu mai are puterea să-şi îndeplinească atribuţiile, atunci el are tot respectul meu", a declarat Cancelarul germnan.
Totodată, purtătorul de cuvânt al rabinului şef al Israelului a declarat că Papa Benedict al XVI-lea merită tot respectul.
Vicarul general al Bisericii romano-catolice din Moldova, Benone Farcaş, spune că are toată admiraţia pentru Papa Benedict al XVI-lea.
"Sunt absolut de acord cu această decizie care dovedeşte încă odată capacitatea extraordinară al lui Benedict al şaisprezecelea, de a citi semnele timpului. Îl admir pentru acest pas şi îi sunt alături, de altfel cu toată biserica şi cu toată comunitatea noastră în aceste momente", a declarat Benone Farcaş.
Dacă unii credincioşii au rămas surprinşi, alţii s-au arătat indignaţi de decizia Suveranului Pontif.
"Este un caz unic şi cred că această decizie ar putea semnifica mult mai mult decât ni s-a spus"
"Aşa ceva nu s-a mai întâmplat de la Celestino încoace. Papa nu se poate retrage, nu este adevărat".
"Cred că este o ruşine pentru noi".
Papa Benedict al XVI-lea şi-a anunţat retragerea din Scaunul Pontifical în cadrul unui discurs rostit în limba latină la Roma.