Cum concurează importatorii de petrol din Moldova
Importatorii de petrol din Moldova concurează nu prin preţurile afişate pe panourile benzinăriilor, ci prin sistemul de tichete practicat de staţiile de alimentare. Declaraţia îi aparţine şefului Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energetică, Victor Parlicov.
Directorul ANRE susţine că practicarea sistemului de tichete de către benzinării este încurajată de mecanismul achiziţiilor publice, care obligă instituţiile de stat să cumpere bunuri pentru întregul an.
"Concurenţa se face nu la preţul afişat, dar la reducerea care se dă la preţul afişat. Eu zic de companii, una dintre cele cinci mari care tranzacţionează doar circa 35 la sută din produsele petroliere la preţul de pe panou. Celelalte peste 60 la sută din volumul vândut se face la reduceri, la tichete, la mecanisme de după panou", explică Victor Parlicov.
Până acum, Agenţia Antimonopol (ANPC) nu a putut să asigure o concurenţă sănătoasă pe piaţa petrolieră. În 2010, Agenţia a stabilit că petroliştii au fixat preţurile printr-o înţelegere, la acelaşi nivel. Totuşi, ANPC nu a câştigat procesul împotriva petroliştilor.
Experţii economici susţin că, pentru a asigura o concurenţă reală, ANPC ar trebui să coopereze cu alte structuri. "Instituţia trebuie să colaboreze mai intens şi cu ANRE, chiar şi cu SIS-ul, să dispună de toate pârghiile necesare pentru a identifica orice înţelegeri de cartel. În plus, cunoaştem foarte bine specificul sistemului judecătoresc din Republica Moldova", precizează Adrian Lupuşor, expert economic.
Potrivit unui studiu al Centrului "Expert-Grup", în prezent, politica de licenţiere pe piaţa produselor petroliere din Moldova este discriminatorie. Aceasta le permite importatorilor să practice şi comerţul cu amănuntul. În acelaşi timp, companiile care au licenţă pentru vânzări cu amănuntul sunt obligate să cumpere carburanţii de la importatori, care sunt concurenţii lor direcţi.
Economie
- Facilităţi pentru agenţii economici la conectarea la reţelele de gaz şi energie electrică
- CSJ i-a scăpat pe petrolişti de o amendă de două milioane de lei
- Lazăr "interogat" de deputaţi privind contractul cu Gazprom. VEZI ce a răspuns
- "Cadouri" pentru Victor Parlicov: Uşa apartamentului unde locuieşte directorul ANRE a fost murdărită cu fecale