Cum explică psihologii comportamentul INADECVAT al unor deputaţi
Deputaţii dau dovadă de un comportament agresiv pentru că sunt în impas politic. Totodată, aleşii poporului uită că sunt pesoane publice şi îşi permit să înjure şi să provoace incindente în plen, folosindu-se de imunitatea parlamentară. De această părere sunt experţii din mai multe domenii.
Specialiştii în PR susţin că deputaţii uită că sunt persoane publice şi acest comportament i-ar putea costa pierderea încrederii alegătorilor.
"Mi se pare că actualul mod de a se comporta al deputaţilor noştri este o demonstraţie a faptului că ei sunt în lipsă de argumente şi idei politice, ceea ce încearcă să compenseze prin comportament inadecvat cel puţin spus. Un astfel de comportament ar putea să influenţeze modul în care se comportă ulterior electoratul", a menţionat Ludmila Andronic, specialist PR.
Analiştii politici susţin că deputaţii agresivi fac abuz de imunitatea parlamentară.
"O comisie de etică probabil că ar trebui, în condiţiile în care noi avem această imunitate parlamentară, care este interpretată în mod eronat, pentru că această imunitate se referă doar la declaraţii politice şi nu la altercaţii. Curtea Constituţională ar trebui să interpreteze acel articol care prevede imunitatea parlamentarului", a opinat analistul Mihai Cernencu.
Şi psihologii susţin că un asemenea comportament al deputaţilor se datorează orgoliului politic. "Pe de o parte este vorba de un fel de concurenţă, o atmoseferă de concurenţă care este între Alianţă şi Partidul Comuniştilor, care-i pune într-o situaţie de permanentă confruntare. Bărbaţii sunt mai agresivi şi agresivitatea se manifestă atât cultural cât şi fiziologic", a explicat psihologul Svetlana Rusnac.
Ieri, liberal-democraţii au venit cu propunerea de a fi constituită o Comisie de etică şi conduită în Parlament, pentru a evita comportamentul agresiv al deputaţilor.