Cum poţi verifica presiunea din roţile automobilelor folosind un smartphone (VIDEO)
Embed:
Terminalele mobile pot fi acum utilizate inclusiv pentru verificarea presiunii cauciucurilor automobilelor. O aplicaţie numită, destul de sugestiv, TireCheck promite să ne arate dacă avem presiunea corectă în cauciucurile maşinii, totul folosind doar camera telefonului mobil, scrie idevice.ro.
Dacă vă uitaţi la clipul video de mai sus, veţi observa că după alegerea modelului maşinii, aplicaţia înregistrează o poză a cauciucului, o scanează şi ne spune dacă acesta trebuie umflat sau desumflat.
Nu se ştie dacă aplicaţia TireCheck vă poate spune cu exactitate ce presiune au cauciucurile maşinii voastre, însă având în vedere că este disponibilă gratuit în App Store, o puteţi încerca fără vreun risc.