Cum reacţionează cadrele didactice la intrarea în vigoare a noului Cod al Educaţiei
Reguli noi pentru profesori şi elevi. Astăzi a intrat în vigoare Codul Educației, care va înlocui Legea Învăţământului din 1995. Documentul vine cu mai multe modificări în legislaţia din domeniu care vor fi implementate pe parcursul următorilor ani.
De acum încolo, directorii instituțiilor de învățământ vor fi numiţi prin concurs pentru o perioadă de cinci ani şi pentru cel mult două mandate. Şefii instituţiilor de învăţământ spun însă că documentul nu conţine reglementări clare.
"Apar nişte neclarităţi ce ţin de profesorii claselor primare. În Cod este stabilit că toţi vor avea sarcina didactică de 18 ore. Acolo nu este stabilit foarte clar când intră prevederea asta în vigoare, cum se vor realiza schimbările", se îngrijorează directorul Liceului Teoretic "Budeşti", Sergiu Brânză.
O altă noutate este că profesorii nu vor mai avea dreptul să facă lecţii particulare contra plată cu propriii elevi.
"Întru totul sunt de acord pentru că atunci când faci lecţii suplimentare cu elevul tău, eşti chiar subiectiv, părintele deodată a estimat că neapărat o să aibă o notă mare", spune Raisa Moraru, profesoară la Liceul "Mihail Sadoveanu" din Hânceşti.
Iar copiii din clasele primare vor primi calificative în loc de note.
"Nu peste noapte vom avea evaluare fără note sau evaluare bazată pe descriptori. În anul 2015 urmează ca primii exponenţi ai schimbării din Codul Educaţiei să fie elevii care vor veni în clasa întâi", explică Mariana Marin, preşedintele Asociaţiei generale a profesorilor.
Potrivit noului Cod al educaţiei, învățământul va fi obligatoriu până la vârsta de 18 ani şi nu până la 16, cum a fost până în prezent. De asemenea, limba engleză va deveni disciplină obligatorie, în timp ce rusa va fi predată opţional.
"Copiii nu vor umbla pe drumuri şi nu vor avea ocupaţie, doar până la 18 ani vor deveni mult mai inteligenţi şi vor avea un viitor mai bun."
"Limba rusă noi o învăţăm şi singuri, dar limba engleză este mult mai populară şi ar trebui învăţată de toţi", consideră trecători de pe străzile Chişinăului.
Prevederile care îi obligă pe elevi să înveţe două limbi străine vor intra în vigoare din anul 2018.
- Ministerul Educaţiei: Elevii nu au dreptul să participe la lucrările agricole în perioada procesului de învăţământ
- Lucrează fără a fi remunerați. 40 de dascăli de la trei gimnazii din Soroca nu şi-au ridicat salariile de trei luni
- Noul Cod al educaţiei, de astăzi în vigoare. Engleza devine disciplină obligatorie