Nu este deloc ușor să îți dai seama dacă o persoană este sinceră sau dacă denaturează adevărul. Astfel, este necesar să știi că există unele indicii care îi dau de gol pe mincinoși, relatează Adevărul.ro.

Iată care sunt, conform specialiștilor:

Trei experți, dr. Linda Papadopouls, psiholog, autor și om de televiziune, Joe Navarro, autorul cărții „What Every Body Is Saying” și fost agent FBI, și Gabrielle Stewart, consultant în domeniul fraudei, au oferit pentru sursa citată 10 moduri prin care poți depista un mincinos. 

Acordă atenție gesturilor de autocalmare 

Conform lui Navarro, este necesar să fii atent la expresiile și comportamentele oamenilor.

„Ceea ce face corpul uman - și o face în mod rafinat - este să manifeste disconfortul psihologic în timp real", spune el. „Regele Charles - se joacă mereu cu butonii lui. Așa face față anxietății sociale. Prințul Harry - își închide mereu nasturii care sunt deja încheiați - un alt comportament liniștitor." 

Atingerea feței este un mod de a te liniști în condiții de stres. Potrivit specialistului, este important să acorzi o deosebită atenție modului în care interlocutorul își mișcă mâinile. 

Tatonează zonele în care detectezi disconfort pshihologic 

Pe vremea când încă era la FBI, Navarro trebuia să dea de urmă unui fugar. Întrebând-o pe mama bărbatului dacă și-a văzut fiul, ea a spus vădit nervoasă că nu. Nu exista nicio modalitate de a face legătura între anxietate și răspuns. Femeia ar fi putut spune adevărul, iar nervozitatea ar fi putut fi cauzată de faptul că s-a trezit cu doi agenți FBI la ușă. 

Astfel, el a schimbat tactica și a întrebat-o dacă era posibil ca fiul ei să se fi strecurat în casă în timp ce ea se afla la serviciu. 

„Ea a spus: Nu, nu este deloc posibil”. În timp ce femeia rostea cuvintele, Navarro a sesizat nervozitatea din vocea ei și faptul că își acoperea gâtul. Cu ajutorul acestor gesturi, el și-a dat seama că femeia mințea, iar bărbatul se afla în casă. 

Nu lua gesturile evidente ca atare 

Unele manifestări non-verbale izbitoare își au rădăcinile în instinctul primitiv de apărare al omului. Ne acoperim gura atunci când vedem ceva șocant sau oribil, deoarece „nu permitem ca mirosul nostru să se răspândească, lucru pe care prădătorii îl pot simți", spune Navarro. 

Problema este că, cu cât gestul este mai evident, cu atât este mai ușor de prevăzut și de imitat. 

Caută neconcordanțe 

Papadopoulos remarcă diferența dintre non-verbal și verbal - neconcordanța dintre cuvinte și gesturi: „Dai din cap, dar spui nu". 

Stewart este atentă la variațiile acustice din vorbire, unde tonul și tonalitatea se schimbă. Oamenii care mint vor alcătui o poveste bazată pe câteva adevăruri, ceea ce este probabil inteligent, cu excepția faptului că, atunci când ajung la minciuni, „se grăbesc și vorbesc pe un ton mai ridicat", spune Stewart. 

Învață să recepționezi, nu să transmiți 

„Capacitatea de a asculta în mod activ, lucru pe care îl fac psihologii, este surprinzător de rară. Mulți oameni se gândesc la ce vor spune în continuare, în loc să asculte", spune Papadopoulos. Conform expertei, dacă ești stresat sau anxios, este mai greu să detectezi stările de stres la ceilalți. 

Nu ignora impactul pe care tonul tău îl are asupra conversației: „Dacă dai impresia că ești acuzator, asta afectează modul în care reacționează oamenii", spune Navarro. 

„Nu am făcut niciodată asta, deoarece îi face pe oameni să se apere și încep să mascheze comportamente pe care trebuie să le observ". Nu te grăbi nici să tragi concluzii pripite. Modalitățile clasice de a depista un mincinos - cum ar fi neclaritățile sau câștigarea timpului, spune Papadopoulos - ar putea indica ceva complet diferit. „Ar putea însemna doar că nu au ascultat cu adevărat", spune ea. 

Versiunea poveștii 

„Orice poveste are un început, un mijloc și un sfârșit. În mod normal, este vorba de 30% de introducere, 40% de cuprins, 30% de gânduri și impresii. O relatare neadevărată nu va respecta această structură, pentru că persoana respectivă nu vrea cu adevărat să vă spună acel 40%. Cea mai frecventă structură a unei minciuni va fi 80% introducere, apoi vă va spune ce s-a întâmplat foarte, foarte repede, apoi va dori să termine”, susține Stewart. 

„Folosim un limbaj complet diferit atunci când spunem minciuni", spune Stewart. „Un exemplu cu adevărat celebru este cel al președintelui Nixon. A fost întrebat direct: "Știați despre Watergate?", iar răspunsul său a fost: „Președintele nu ar fi făcut așa ceva". 

„În primul rând, prezintă disociere, ceea ce este foarte frecvent. Într-o relatare neadevărată, nu există "eu" și "al meu", pentru că vrem să îndepărtăm minciuna de noi înșine”, a mai adăugat ea. 

Acordă atenție zgomotelor ciudate sau cuvintelor aleatorii 

Stewart vorbește despre „scăpări emoționale". Un mincinos ar putea începe să râdă la întâmplare, dar nu va suna ca un râsul provocat de o glumă. Sunetele de umplere a timpului sunt comune. „Este o sarcină cognitivă suplimentară, spunând lucruri neadevărate", spune ea. „Este ca și cum te-ai mângâia pe cap și ți-ai atinge abdomenul în același timp. Deci, ei vor fi în alertă maximă și nu pot suporta tăcerea. Veți auzi tuse sau șiruri de cuvinte care nu trebuie spuse".  

În anii '80, un psiholog în penitenciare a conceput niște teste de recrutare pentru poliție, menite să stabilească dacă candidații sunt onești. Iată câteva întrebări: „Sunteți căsătorit? Ați avut vreodată o aventură? V-ați gândit vreodată să aveți o aventură?". 

Dacă răspunsul la prima întrebare era afirmativ, nu conta răspunsul la a doua, atâta timp cât la a treia răspunsul era negativ. 

„Un instrument de supraviețuire socială”

Fiecare dintre aceste indicii se bazează pe ceva: disconfortul mincinosului. Nu toată lumea se va simți stânjenită de minciună; unii oameni se vor amuza din plin. 

„Știm că 1% din orice populație dată - aici, în America, s-ar putea să fie mult mai mult - este reprezentată de psihopați", spune Navarro. „Acești oameni pot minți toată ziua. Există structuri în cortexul lor prefrontal care pur și simplu nu funcționează". La acesta se adaugă „4% din populație care este antisocială; aceștia sunt oameni care trăiesc din activități infracționale", spune el. Chiar dacă nu s-au născut pentru a minți, ei vor fi obișnuiți cu acest lucru. 

Mulți oameni sunt nevoiți să mintă pentru a-și păstra locul de muncă. Navarro îi pomenește pe spioni și pe medici, dar face o observație mai amplă: cu toții folosim minciuna „ca un instrument de supraviețuire socială". În mod inevitabil, unii dintre noi ajung să fie destul de buni la acest lucru.