Cum să folosești corect produsele pirotehnice pentru a nu ajunge pe mâna medicilor. Sfaturi de la experţi
Cel puţin zece moldoveni ajung anual la Spitalul de Urgenţă, cu arsuri şi fracturi provocate de artificii. Specialiştii spun că povestea de neuitat, pe care oamenii vor s-o organizeze în noaptea dintre ani, se transformă, în unele cazuri, în coşmar, din cauza folosirii inadecvate a focurilor de artificii.
Potrivit medicilor, în multe cazuri, focurile de artificii provoacă fracturi ale degetelor şi arsuri grave pe braţ, gât şi faţă.
"Sunt nişte traumatisme foarte grave deoarece, în timpul exploziei, energia cinetică este mare, şi arsurile care se produc distrug vasele, nervii, fracturi de oase, defecte de ţesuturi moi şi recuperarea acetor pacienţi este anevoioasă", a explicat medicul Analie Calistru.
Cel mai des, oamenii se rănesc din cauză că nu respectă regulile de instalare a artificiilor.
"Produsele licenţiate au aici indicat locul fitilului, care este acoperit. Acesta trebuie de aprins abia după ce am instalat şi întârit artificiul. Şi îl aprindem cu mâna întinsă, nu ne aplecăm asupra obiectului, apoi ne îndepărtăm", a spus pirotehnicianul Mihail Bogatu.
Multe incidente se produc şi cu folosirea petardelor. Mihail Bogatu: "Trebuie să o punem într-o sticlă, şi apoi s-o aprindem. Deteriorarea acestei lumânări poate provoca lansarea artificiului în altă direcţie."
Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor recomandă achiziţia produselor pirotehnice doar în locuri autorizate.
"Trebuie de verificat termenul de valabilitate, să se respecte instrucţiunea de utilizare. Dacă instrucţiunea nu este clară atunci comerciantul trebuie să ofere informaţii, sigur, nu de la cei care vând în stradă", a afirmat Petru Molcean, inspector la Agenţia pentru Protecţia Consumatorului.
De asemenea, eticheta produsului pirotehnic trebuie să conţină informaţii despre importator, vârsta legală a utilizatorilor şi distanţa care trebuie respectată.
Legislaţia prevede amenzi de până la 10.000 de lei pentru comercializarea produselor pirotehnice în locuri neautorizate.