Cum să învingi depresia de toamnă
A venit toamna, iar odată cu ea, şi depresia. Semnele acestei stări provocate de zilele tot mai scurte sunt tulburările de somn, lipsa poftei de mâncare, o stare de spirit mohorâtă, chiar şi fără motiv, scrie Libertatea.ro.
Acum, că ai aflat care "simptomele" depresiei, trebuie să ştii şi cine poate avea această problemă, dar şi cum poate fi tratată.
Lumina naturală are efecte benefice asupra creierului. Odată cu scurtarea zilei, lumina tot mai redusă produce un dezechilibru în producţia de serotonină şi dopamină, hormoni secretaţi de creier şi care au un efect extrem de important asupra stării de spirit. Aşa apare depresia de toamnă, numită şi tristeţe patologică.
Simptomele care o dau de gol. Pe lângă cele menţionatte mai sus, poţi recunoaşte depresia şi după lipsa poftei de mâncare, pierderea interesului faţă de activităţile plăcute, sentimente nejustificate de vinovăţie şi, în cazuri extreme, ideea sinuciderii. Dacă astfel de tulburări persistă mai mult de două săptămâni, persoana afectată trebuie convinsă să consulte un specialist în psihiatrie.
Boli şi medicamente care o alimentează. Depresia şi tendinţa de suicid sunt alimentate de afecţiunile tiroidei, de administrarea anticoncepţionalelor, codeină, morfină, betablocante utilizate în tratamentul hipertensiunii, unele medicamente pentru acnee.