Cum să păstrezi fructele şi legumele proaspete mai mult timp
Uneori, tinzi să cumperi legume şi fructe în cantităţi mai mari decât de obicei, iar acestea ajung să se râncezească până să reuşeşti să le consumi.
Iată ce trebuie să faci pentru a le păstra mai mult timp:
Salata o păstrezi crocantă şi proaspătă în punga unde ai adăugat...un șervețel de hârtie.
Ciupercile însă adoră să fie păstrate într-un săculeţ de hârtie. La fel se întâmplă şi cu cartofii, doar că la ei mai adaugi şi un măr. Fructul eliberează un gaz care menţine prospețimea cartofilor timp de câteva săptămâni.
O fi mărul bun pentru cartofi, dar nu şi pentru celelalte legume şi fructe, aşa că păstrează fructele separat, într-o pungă de plastic la frigider.
Dacă îţi plac roşiile, ţine minte un lucru: nu le păstra la frigider pentru a nu distruge aroma şi textura zemoasă. Pe cele necoapte le păstrezi la temperatura camerei cu codiţa în jos, pe cele coapte cu codiţa în sus.
La frigider se păstrează doar roşiile răscoapte. Bananele vor fi mai ferme dacă le ţii în ciorchine. Pentru şi mai multă prospeţime, acoperă tulpina cu o pungă de plastic şi rupe câte o banană doar înainte de consum.
Ceapa adoră să stea într-un mediu întuneric şi uscat, care poate fi creat cu o pereche de dressuri din garderoba ta. Îmbracă cepele în ele ca în imaginea pe care o vezi.
Ţelina şi broccoli însă vor ţine mai mult de o săptămână dacă vor fi împăturite în folie de aluminiu, iar verdeţurile ţine-le mereu în pahar aproape de fereastră, ca un bucheţel. O altă metodă este să toci mărunt verdeața şi să o adaugi într-o sticluţă cu ulei de măsline.