Cum se calculează 5 X 3! IMAGINEA VIRALĂ cu răspunsul corect al unui elev a avut urmări neaşteptate (FOTO)
Pe internet circulă o imagine în care apare lucrarea de control a unui elev de clasa a III-a din SUA. Nimic neobişnuit până aici, însă ceea ce surprinde este metoda prin care testul a fost corectat, scrie descopera.ro.
Elevului i s-a cerut să demonstreze cum se calculează operaţia matematică 5 x 3. Conform regulilor din învăţământul american, aceasta ar trebui descrisă, în mod precis, sub forma 3+3+3+3+3+3 şi nu 5+5+5, aşa cum ni s-ar părea tuturor că ar fi mai uşor de rezolvat. Pentru că nu a dat acest răspuns, elevului i s-a scăzut un punct din nota finală.
În acelaşi test, era menţionat un alt exerciţiu similar. Elevul trebuia să rezolve operaţia 4 x 6, sub forma unor bastonaşe. Şi de data aceasta a greşit, deoarece a desenat 6 rânduri a câte 4 bastonaşe şi nu 4 rânduri a câte 6 bastonaşe, aşa cum ar fi trebuit să facă. Pentru acest răspuns, elevului i s-a scăzut încă un punct din notă.
Imaginea a fost postată pe site-urile Imgur şi Reddit, iar la scurt timp a început să stârnească furia cititorilor.
"Ceea ce faceţi voi este să luaţi un elev care se descurcă bine la matematică, să îi cauzaţi confuzie şi să îl transformaţi într-o persoană nesemnificativă pentru cei din jurul său", a comentat un utilizator pe site-ul Reddit.
- NENOROCIRE! Un elev a ARS DE VIU în curtea unei școli din Ștefan Vodă
- Tupeu fără margini! Ce a răspuns un șofer atunci când i s-a reproșat că a parcat ilegal
- NOI CONDIŢII pentru înscrierea în clasa întâi. Ce document vor trebui să prezinte părinţii copiilor
- Manifestaţie în susţinerea statalităţii la Comrat. Răspuns la marşul unioniştilor
- În secolul XXI: Un elev de 16 ani s-a căsătorit, iar şcoala i-a dat liber pentru a pleca în luna de miere
- Sfaturi utile! Cum să-ţi îngrijeşti corect bijuteriile din aur şi argint