Cum se îmbracă soţiile liderilor celor trei partide importante din Marea Britanie?
După ce Michelle Obama şi Carla Bruni au fost foarte atent analizate de presa internaţională, pentru contribuţia lor în cariera politică a soţilor săi, acum, în vizor sunt alte trei doamne.
De această dată, mai mulţi jurnalişti, critici, sau design-eri sunt cu ochiul pe Sarah Brown, Samantha Cameron şi Miriam Clegg, adică soţiile celor trei lideri ai partidelor importante din Marea Britanie. Editorul de modă al cotidianului The Telegraph, Hilary Alexander spune că este în contact permanent cu reprezentanţii partidelor, pentru a identifica criteriile după care este aleasă vestimentaţia celor trei doamne.
Ziarista spune că femeile arată într-adevăr bine, sunt inteligente, însă ar fi o adevărată greşeală ca aceste criterii să influenţeze alegerea britanicilor. Cu toate aceste, doamna Brown a obţinut totuşi simpatia publicului în timpul unei conferinţe laburiste din septembrie la Brighton. Criticii vestimentari, spun însă că Sarah Brown ar trebui să poarte nişte fustiţe mai lungi. Potrivit ziarului Guardian, Samantha Cameron, soţia liderului conservator, este un exemplu în acest sens. Doamna Cameron a demonstrat britanicilor de mai multe ori, că poartă aceleaşi haine ca şi ei.
Mult mai modestă însă, s-a dovedit a fi Miriam Clegg. Într-un interviu acordat postului londonez ITV, soţia liderului liberal-democrat a spus că este prea ocupată cu serviciul său şi nu îşi poate permite luxul să renunţe la el pentru 5 săptămâni. Criticii de modă spun că şi doamna Clegg are gusturi bune. Potrivit lor, avocatul poartă deseori costume business, mai mult negre, sau gri închis.