Cum se numește partidul lansat de Ion Chicu și cine face parte din echipă
Embed:
Fostul premier Ion Chicu a anunțat că lansează Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei. Anunțul a fost făcut de Chicu, pe pagina sa de Facebook, la miezul nopții.
"Împreună cu mai mulți colegi am creat Grupul de inițiativă pentru înregistrarea Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei. Obiectivul principal al PDCM constă în dezvoltarea și modernizarea Țării noastre Republica Moldova, prin consolidarea societății și integrarea statului nostru în Uniunea Europeană", a scris Ion Chicu.
Potrivit lui Chicu, din noul partid fac parte și unii foști colegi de-ai săi. Este vorba despre fostul ministru al Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, fostul ministru al Economiei, Anatol Usatîi precum și alți colegi din diferite instituții ale statului. Printre membrii PDCM se regăsește și primarul municipiului Hâncești, Alexandru Botnari, care până acum făcea parte din echipa Partidului Democrat din Moldova.
Fostul premier a subliniat faptul că principalul deziderat al partidului pe care îl lansează este crearea tuturor condițiilor pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
"Aceasta este singura posibilitate de a ne păstra statalitatea, de a crește nivelul de trai al oamenilor și de a valorifica oportunitățile de dezvoltare contemporane. Integrarea în UE este și unica șansă de reintegrare a regiunii transnistrene. Realizarea obiectivului de integrare europeană va fi un suport în plus năzuințelor noastre de a construi relații de cooperare, bazate pe respect reciproc cu toate țările lumii, în special cu partenerii noștri strategici", a menționat Chicu.