Cum se produc globurile pentru brad la cea mai mare fabrică de ornamente hand-made din Europa (VIDEO)
Timpul se scurge rapid şi zile numărate au rămas până la Crăciun. Iar fabricarea globurilor pentru brad este în toi la cea mai mare întreprindere de producere a ornamentelor hand-made din Europa. Fabrica a fost fondată cu 50 de ani în urmă. Iar acum, ca şi atunci, jucăriile de Crăciun sunt confecţionate manual.
Globurile care prind viaţă la fabrica din oraşul polonez Zlotoryja sunt lucrate cu grijă de meşterii sticlari şi decoratori. Drumul unui globuleţ din fabrică şi până în pomul de Crăciun este extrem de anevoios. După ce este suflat, globul merge la pictat, unde alte mâini pricepute dau forma finală jucăriei.
"Întâi de toate, trebuie să înveţi să formezi o sferă din sticlă, după care îi poţi da o anumită formă. Dacă nu înveţi cum să faci un glob rotund, atunci nu vei reuşi să faci jucării de o altă formă. Nu fiecare este potrivit pentru această profesie", spune meşterul sticlar Zbigniew Lorek.
Zilnic, fabrica din Polonia produce peste 120.000 de globuri de diferite mărimi şi culori. 20 de milioane de jucării au fost deja livrate în magazinele din întreaga lume.
În timp ce în multe case încă nu au fost împodobiţi brazii, proprietarii fabricii din Polonia planifică deja noi modele pentru sezonul următor.
- Preţurile pentru ornamentele de Crăciun de la câteva zeci la câteva mii de lei. Ce preferă să cumpere oamenii
- Chişinăul a intrat în febra sărbătorilor de iarnă. Oraşul este îmbrăcat în mii de beculeţe, iar bradul - împodobit cu globuri (FOTO)
- Sărbătoare la Washington. Luminiţele pomului de Crăciun au fost aprinse (VIDEO)