Cum se simt pacienţii care şi-au pierdut vederea după operaţie şi cum sunt prognozele medicilor
Procurorii au intentat un dosar penal pentru neglijență în cazul pacienţilor infectaţi după operaţii la ochi la Spitalul "Sfânta Treime". Vinovații riscă până la trei ani de închisoare.
DOSAR PENAL pentru neglijența unor medici de la Spitalul Sfânta Treime. Vinovaţii riscă închisoare
Între timp, persoanele infectate încep să se simtă mai bine. Potrivit medicilor, intervenţiile repetate vor fi efectuate repetat abia peste trei luni, după tratarea complicaţiilor.
Unii pacienţi spun că inflamaţiile şi durerile de ochi au mai scăzut comparativ cu săptămâna trecută.
Unii bolnavi spun însă că nu pot dormi din cauza durerilor.
Doctorii afirmă că şansele de recuperare a vederii pacienţilor sunt reale.
"Ochii se liniştesc, corneea îşi revine iar straturile mai adânci ale ochilor devin mai transparente. Tindem spre mai bine", a spus şeful Clinicii Oftalmologie a Spitalului "Sfânta Treime" Valeriu Cuşnir.
Centrul municipal de Sănătate Publică stabilit că angajaţii secţiei Oftalmologie nu au fost infectaţi cu stafilococ. Alte rezultate vor fi gata în scurt timp.
În data de 16 iulie, 12 pacienţi au fost operaţi de cataractă, iar la zece dintre ei au apărut complicaţii. Procuratura a anunţat că a iniţiat o anchetă pentru a depista cine se face vinovat în acest caz.
Secţia unde s-au făcut operaţiile a fost închisă în urma unui ordin al noului ministru al Sănătăţii, Ruxanda Glavan.