Cum se simte copilul din țara noastră, internat recent cu hepatită severă de etiologie necunoscută
Copilul de 5 ani, care a fost internat recent cu hepatită severă de etiologie necunoscută se simte mai bine şi va fi transferat în scurt timp din secţia reanimare într-o secţie obişnuită. Totuşi, acesta va rămâne în continuare izolat şi va continua tratamentul. Deocamdată, nu se cunoaște cauza acesteia, iar pe parcursul spitalizării au fost efectuate investigații complexe, însă toate probele la virușii hepatici cunoscuți sunt negative. Detaliile au fost oferite de către Boris Gîlca, în cadrul ședinței Primăriei.
"Copilașul era într-o stare foarte gravă. Au fost mobilizați colegii și instituite mai multe consilii medicale, aplicate investigații și tratament, iar astăzi sunt bucuros să raportez că pacientul este într-o stare bună. Rămâne încă sub supraveghere în secția de reanimare, dar probabil azi sau mâine va fi transferat într-o secție obișnuită", a declarat Gîlca.
Informația a fost confirmată și de către Ludmila Bîrca, director Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii.
"Este cu mult mai bine, noi astăzi îl transferăm din Secţia Terapie Intensivă în secţie obişnuită de boli infecţioase, desigur că el este izolat şi continuăm tratamentul", a spus Ludmila Bîrca.
Medicii îndeamnă părinţii să fie atenţi la simptome şi să anunţe cât mai urgent medicul de familie.
"Sunt regulile generale de igienă pe care trebuie să le respectăm, plus în caz dacă apar vome, dureri în burtă, se îngălbeneşte pielea, urina întunecată, scaunul decolorat trebuie de adresat la medicul de familie. Nu tratăm desinestătător", a menționat Ludmila Bîrca.
Amintim că, sute de cazuri de hepatită acută severă de etiologie necunoscută la copii au fost raportate în peste 20 de țări. Informațiile epidemiologice și clinice rămân a fi limitate. Până în prezent, nu a fost indentificat niciun agent cauzal. Specialiștii colectează date suplimentare și efectuează diverse studii.
Citește și: În Moldova a fost înregistrat primul caz probabil de hepatită acută severă de etiologie necunoscută la copii