Brazilia se pregăteşte de Cupa Mondială din 2014, aşa că oraşele trebuie să arate mai bine ca oricând. Pe lângă curăţenia generală de care s-au apucat, brazilienii se dovedesc a fi şi foarte inventivi. Cei care se ocupă de preluarea gunoiului de pe străzi sunt adepţii transformării oricărui material folosit în mobilă, bijuterii sau opere de artaă, scrie Incont.ro, cu referire la CNN.
“Am practic două slujbe. Merg şi adun gunoiul şi apoi îl transform în bucăţi de artă. Fac mici canapele, băncuţe de lemn, mese şi alte obiecte de decor din plastic”, spune Edimar Ferreira. “Aici, la ASMARE, avem o vorbă: Gunoiul tău e comoara noastră. Această experienţă m-a facut să privesc deşeurile într-o nouă lumină. Dacă înainte aruncam anumite materiale, acum le păstrez, pentru că deja îmi dau seama cum aş putea să le folosesc mai târziu. Nu mai văd în ele doar o bucată de gunoi”, adaugă un reprezentant al companiei ASMARE.
Cei precum Ferreira, denumiţi “catadores”, sunt des văzuţi pe străzile din Brazilia. O mulţime pestriţă de indivizi care scormonesc prin gunoaie în căutare de hârtie, sticle, cutii, metal şi orice alt tip de materiale reciclabile. O estimare din 2010 a Cometitetului Afacerilor pentru Reciclare arată că există aproximativ un milion de "strângători" în ţară, deşi numai o mică parte lucrează cu acte în regulă, pentru organizaţii precum ASMARE. Mulţi dintre ei sunt foşti oameni ai străzii, deţinuţi eliberaţi sau pur şi simplu persoane care o duc atât de rău, încât sunt nevoiţi să facă asta, să vândă ceea ce găsesc firmelor de reciclare.
Totuşi, în ultimii ani, climatul economic a făcut ca aceştia să nu îşi mai permită să trăiască dintr-o astfel de activitate, aşa că organizaţia care numără aproape 200 de angajaţi a venit cu ideea de a transforma gunoiul în ceva creativ.
De aproape zece ani, compania derulează un program de artă, în care artiştii locali şi voluntarii îi învaţă pe muncitori cum să transforme materialele reciclabile pe care le găsesc în timpul zilei.
“Cele mai mari beneficii ale centrului de artă sunt veniturile şi locurile de muncă pentru o întreagă generaţie de lucrători în salubritate, dar şi pentru copiii lor. Am început să implementăm cultura gunoiului care nu este, de fapt, gunoi”, spune Dona Geralda, fondator şi preşedinte al proiectului, care a fost ea însăşi lucrătoare în acest domeniu, de la vârsta de opt ani.
Toate lucrurile create în centru sunt, apoi, vândute într-un magazin de lângă sediul ASMARE, iar profitul este împărţit în mod egal între muncitori. Datorită acestei activităţi, venitul lunar al unui catadore se ridică, acum, la 1.700 de reali brazilieni, adica aproximativ 800 de dolari.
ASMARE, cu sediul în Belo Horizonte, este prima companie care a introdus un astfel de program, dar, în timp, şi altele i-au urmat exemplul. În Sao Paolo, un proiect denumit “Pimp My Carroca” presupune decorarea cu graffitti a lăzilor de gunoi, iar în 2010, filmul nominalizat la Oscar, Wasteland, a avut ca subiect viaţa acestor catadores şi lucrările de artă pe care le făuresc.
“În Brazilia, catadores sunt deseori discriminaţi, din cauza originii lor. Aşa că faptul că leagă arta de procesul de reciclare le permite să meargă în locuri pe care nu le-au mai vizitat până acum şi ajung să fie mai uşor acceptaţi de societate, pentru că munca lor creativă le oferă o mai bună vizibilitate. În plus, arta provenită din reciclare îi face pe oameni să conştientizeze mai bine ce este gunoi şi ce nu. Această nouă responsabilitate ne va ajuta să reducem gunoiul”, afirmă Mauricio Soares, unul dintre artiştii care conduc programul ASMARE.