Cum se va schimba YAHOO MESSENGER în decembrie
Iubitorii de Yahoo! Messenger vor vedea schimbări în lista lor de prieteni începând cu data de 14 decembrie. Pe ymessengerblog a fost făcut un anunţ conform căruia utilizatorii sunt informaţi că vor fi scoase câteva dintre funcţiile de bază ale softului, compania considerând că nu adăugau destulă valoare, potrivit enational.ro.
Angajaţii Yahoo! promit să facă tot ce este necesar pentru a-i determina pe utilizatori să considere cunoscutul program de chat cel mai amuzant mod de petrecere a timpului liber.
Începând din 14 decembrie, nu vor mai fi disponibile chat room-urile publice şi aplicaţia Pingbox, iar Yahoo! Messenger şi Microsoft Windows Live Messenger nu vor mai fi interconectate.
Contactele de Windows Live Messenger din lista de Yahoo! vor deveni gri şi mesajele primite nu vor mai ajunge. Va disparea şi Yahoo! Voice Phone In and Phone Out, astfel că începând din decembrie, utilizatorii nu îşi mai pot încărca contul, iar cei care încă mai au credit vor primi mailuri în care li se va explica cum îşi vor recupera banii.