Cum se vor desfășura sărbătorile pascale în acest an. Anunțul primarului Capitalei
Și în acest an Paștele va fi sărbătorit, cel mai probabil, într-un cerc restrâns, iar de Paștele Blajinilor cimitirele ar putea fi închise. Cel puțin asta a anunțat Ion Ceban în timpul ședinței de astăzi a Primăriei.
”În curând vom lua o decizie cu referire la sărbătorirea Paștelui și Paștelui Blajinilor. Cel mai probabil, și în acest an, vom rămâne să sărbătorim în cercuri restrânse, cu familia și părinții, iar după miezul nopții nu ne vom afla pe străzi. De Paștele Blajinilor, vom pomeni, și în acest an, pe cei răposați în afara cimitirelor, și de preferință acasă.”, a comunicat primarul Capitalei, Ion Ceban.
Deocamdată, Comisia pentru Situații Excepționale nu s-a expus pe acest subiect.
Amintim că și anul trecut, sărbătorile pascale s-au desfășurat în condiții pandemice. Astfel, de Paștele Blajinilor, cimitirele au fost închise, iar credincioșii și-au comemorat rudele într-un cerc restrâns.