Cum și unde pot fi schimbați banii uzați, rupți sau murdari
Persoanele fizice şi juridice care au bancnote sau monede metalice necorespunzătoare circulaţiei – uzate sau deteriorate, însă autentice şi cu putere circulatorie – le pot schimba. Potrivit BNM, schimbul poate fi făcut la Banca Naţională a Moldovei (persoanele fizice) sau la băncile licenţiate din Republica Moldova, inclusiv la subdiviziunile acestora (persoane fizice şi juridice).
Astfel, pot fi schimbate sută la sută bancnotele sau monedele care sunt murdare, au inscripţii sau desene, perforate sau rupte. Se schimbă şi se plăteşte bancnota reconstituită prin lipirea părţilor unei bancnote autentice, cu bandă adezivă, lipici sau cu alte mijloace, care acoperă o suprafaţă mai mare de 10 mm pe 40 mm. De asemenea, pot fi schimbate şi bancnotele decolorate, fără colţuri, cele mototolite, cu firul de siguranță deteriorat.
Totodată, nu pot fi schimbate și nu se recompensează bancnotele în cazul în care lipseşte mai mult de 45% din suprafaţă sau care au fost deteriorate în mod intenţionat. Potrivit BNM, bancnota în privinţa căreia sunt motive să se considere că a fost deteriorată în mod intenţionat (prin multiplicarea bancnotelor prin decupare etc.), nu se schimbă şi se reţine pentru a fi predată subdiviziunii teritoriale a Ministerului Afacerilor Interne. Totodată, specimenul de bancnotă se retrage din circulaţie şi nu se plăteşte. La fel, şi bancnota fără putere circulatorie, al cărei termen de schimb a expirat, se respinge şi nu se plăteşte.
În cazul monedelor, sunt schimbate şi plătite, cele care şi-au păstrat imaginea pe avers şi revers, dar care în urma deteriorărilor mecanice sau a acţiunii unor factori de mediu şi-a modificat forma iniţială prin îndoire, lăţire, găurire, topire. Sunt schimbate şi cele care şi-au schimbat culoarea în urma acţiunii unor factori de mediu agresiv. Nu vor fi primite însă monedele fără putere circulatorie, ale căror termen de schimb a expirat.
Bancnotele sau monedele metalice depuse la bănci de către persoane fizice şi juridice şi care nu sunt clar recunoscute ca fiind autentice se retrag din circulaţie şi sunt predate subdiviziunii specializate a Ministerului Afacerilor Interne, pentru stabilirea autenticităţii acestora. Pentru bancnotele reţinute, banca eliberează depunătorului un document confirmativ.
În cazul schimbului monedei naţionale necorespunzătoare circulaţiei la ghişeul BNM în sumă mai mare de 500 (cinci sute) lei, persoana fizică prezintă buletinul de identitate şi completează o cerere cu privire la schimbul monedei naţionale.