Cum sunt spionaţi utilizatorii de telefoane mobile cu Android
O aplicaţie preinstalată pe multe dintre telefoanele Blackberry, Nokia şi cele care rulează sistemul de operare Android înregistrează apelurile efectuate de utilizatori, site-urile pe care le acceseză şi cuvintele pe care le scriu cu ajutorul tastaturilor.
Un programator din Statele Unite ale Americii a demonstrat cum software-ul Carrier IQ, instalat pe ascuns în multe dintre telefoanele Nokia, Blackberry şi cele "însufleţite" de sistemul de operarea Android (creat de compania Google), înregistrează toate acţiunile utilizatorilor şi le adună într-o imensă bază de date.
Nimic nu-i scapă software-ului menit să spioneze posesorii de smartphone-uri: ce numere de telefon apelează, ce mesaje şi emailuri trimit, ce site-uri accesează.
Compania Carrier IQ se apără spunând că software-ul preinstalat are menirea să îmbunătăţească experienţa convorbirilor, analizând momentele în care "convrbirile se întrerup, semnalul este slab şi aplicaţiile dau erori".
Software-ul nu poate fi oprit niciodată şi funcţionează atât în cazul conexiunilor 3G, cât şi în cazul celor WiFi.
- Telefoanele bazate pe Android se strică mai des decât iPhone, BlackBerry
- Vrei să descarci rapid FĂRĂ CABLU informaţii de pe televizor, tabletă, laptop sau telefonul mobil? O poţi face cu WiGig
- Studiu: 60% din utilizatorii de smartphone-uri le folosesc când sunt la toaletă
- Performanţe japoneze: Android ultraperformant de 4,3 inch