Cum supravieţuiesc pisicile când cad de la zeci de metri
O pisică a căzut recent de la etajul 19 al unui zgârie nori din Boston şi s-a ales doar cu pieptul julit. Nu este un incident izolat şi nici cea mai mare înălţime de la care a căzut o pisică şi a supravieţuit, scrie Jurnalul.ro.
"Nu este o surpriză. Au fost numeroase astfel de cazuri în care pisicile au supravieţuit", spune Jake Socha, un specialist în biomecanică de la Universitatea Virginia Tech.
Ce le ţine pe pisici în viaţă, chiar şi când cad de la zeci de metri înălţime? Un studiu a fost efectuat în 1987, observându-se 132 de pisici. Pentru că nu era etic să fie aruncate de la etaj, pisicile studiate au fost cele care au ajuns, oricum, la o clinică veterinară din New York, după astfel de căderi.
Studiul a arătat că 90% dintre pisicile care au căzut de la mare înălţime au supravieţuit. Doar 37% au avut nevoie de un tratament de urgenţă, în lipsa căruia n-ar fi supravieţuit căderii.
Cel mai memorabil caz a fost al unei pisici care a căzut de la etajul 32, alegându-se doar cu un dinte ciobit şi un plămân colapsat. După 48 de ore era externată...
O explicaţie a ratei mari de supravieţuire în cazul acestor accidente este structura corpului unei pisici. Suprafaţa corpului lor este foarte mare în raport cu masa, ceea ce înseamnă că, atunci când cad, o fac cu o viteză mai mică decât alte animale.
Potrivit fizicienilor, viteza terminală (atunci când rezistenţa aerului egalează forţa gravitaţională) pe care o atinge o pisică de talie medie, în cădere liberă, este de 97 de kilometri pe oră.
În cazul unui om de talie medie, viteza ar fi de 193 de kilometri pe oră.
Un alt avantaj al pisicilor este că sunt obişnuite să cadă de la înălţime şi s-au adaptat la acest lucru, spune biologul Robert Dudley, de la Universitatea Berkeley.
Pisicile, atunci când nu sunt animale de casă sau trăiesc în oraşe, îşi petrec mare parte din timp în copaci, aşa că, mai devreme sau mai târziu, vor cădea.
"A putea supravieţui unei căderi este foarte important pentru animalele care trăiesc în copaci, iar pisicile fac parte din această categorie", explică biologul. Acesta adaugă că, prin selecţie naturală, pisicile şi-au dezvoltat un simţ al echilibrului mult mai bine dezvoltat ca al altor animale.
Acesta este şi motivul pentru care pisicile cad mereu în picioare - în momentul în care sunt în aer, simt mult mai repede unde este "jos" şi îşi răsucesc instinctiv corpul pentru a ateriza pe picioare.
"Toate animalele care trăiesc în copaci au acest reflex de îndreptare în aer, în timpul căderii", precizează biologul.
Un alt avantaj este că pisicile îşi întind instinctiv membrele în cădere, ceea ce le încetineşte plonjonul: "Îşi întind picioarele, ceea ce face ca suprafaţa corpului lor să se mărească, crescând şi rezistenţa la frecarea cu aerul".
Ceea ce face însă diferenţa dintre viaţă şi moarte, este felul în care pisicile disipă energia în momentul impactului cu solul, spune Jim Usherwood, de la Royal Veterinary College, un centru unde sunt studiate structurile musculare ale animalelor şi mişcarea acestora.
"Pisicile au picioare lungi şi elastice. Au muşchi foarte puternici. De aceea pot să sară foarte bine. Aceşti muşchi servesc şi la disiparea energiei în momentul decelerării, ceea ce face impactul să se disipeze prin muşchi, nu prin oase, care altfel s-ar rupe", relatează Jim Usherwood.
Doctorul Biewener, de la acelaşi laborator, accentuează şi rolul tendoanelor, care la pisici sunt deosebit de elastice şi rezistente: "Tendoanele se îndoaie, ceea ce face ca energia impactului să fie absorbită. Un alt avantaj este că pisicile au picioarele arcuite, nu drepte, ceea ce măreşte timpul în care energia impactului se propagă prin corpul animalului. Acest lucru reduce mult forţa impactului. Dacă ar avea picioare drepte şi rigide, ca la oameni sau cai, forţele s-ar resimţi mult mai tare şi ar rezulta multe oase rupte".
Specialistul în feline Steve Dale susţine, însă, că a supravieţui unei căderi de la etajul 18 rămâne un noroc: "Această pisică a avut noroc. De obicei, o astfel de cădere ar fi provocat totuşi leziuni ale plămânilor, membre rupte sau leziuni ale mandibulei. Problema e şi că multe din pisicile domestice sunt supraponderale şi nu într-o condiţie fizică optimă".