Cum te protejezi de frig. Remedii naturale pentru frumuseţea şi sănătatea ta
În sezonul rece, pielea are tendința să se usuce și să se înroșească, iar părul să devină mai fragil și să fie lipsit de strălucire, din cauza schimbările de temperatură. Cu câteva produse de îngrijire hidratante și măști naturale poţi să eviți aceste neplăceri, scrie clickpentrufemei.ro.
Ai grijă de tine!
Pielea se usucă mult mai repede pe timp de vreme rece, mai ales dacă e vânt, deoarece umezeala de pe piele se evaporă mai repede. Folosește dimineața, în special dacă știi că ieși din casă, o cremă grasă, ce are în compoziție vitamine (A, C și E), colagen, ceară de albine și unt de shea. Apoi, înainte de a merge la culcare, demachiază-te cu produse care nu conțin substanțe ce pot irita pielea, cum sunt alcoolul și parfumul, și aplică generos crema de noapte.
Ce poți face acasă? Vitamina A poate fi folosită ca emolient pentru pielea uscată, de aceea o soluție la-ndemână este să o adaugi în următoarea mască de ten, astfel: combini un gălbenuș cu o lingură de iaurt și 5 picături de ulei de vitamina A. Omogenizează bine ingredientele, apoi întinde amestecul pe față și pe gât. După 20 de minute, clătește cu apă călduță din abundență.
Tratament și pentru corp
Imediat după duș, aplică o cremă, pe bază de ulei, cu ingrediente naturale: ceară de albine ori unt de Shea. Hidratează bine pielea și înainte de culcare, deoarece temperatura corpului crește în timp ce dormi, iar produsul este absorbit mai bine de piele.
Ce poți face acasă? Încălzirea din locuință reduce umiditatea aerului, situație care favorizează uscarea pielii corpului, descuamările și crăparea călcâielor. Pentru o piele plăcută la atingere și fină, după baie sau duș, întinde câteva picături de ulei de măsline pe zona afectată, prin mișcări circulare.
Nu uita de balsamul de păr!
Produsul reface umiditatea părului, care tinde să se epuizeze din cauza trecerii de la un mediu cald la aerul rece de afară. După ce te speli pe cap, utilizează periodic un balsam care conține ulei esențial de jojoba, de lavandă sau de rozmarin. Întinde produsul pe lungimea părului, după care înfășoară și acoperă cu un prosop cald. În fel acesta, balsamul pătrunde cuticula, stratul exterior al părului, iar șuvițele tale își vor recăpăta strălucirea și elasticitatea. Apelează la acest tratament o dată pe săptămână, dacă ai firul subțire, și de două ori pe săptămână dacă părul tău este aspru sau vopsit.
Ce poți face acasă? Uleiul de migdale hrănește și oferă strălucire părului, iar bananele, bogate în acid folic, ajută la repararea firelor de păr deteriorate, învăluindu-le într-o peliculă protectoare. Pune într-un bol o banană zdrobită și toarnă 4 linguri de ulei de migdale. Combină ingredientele și aplică pasta obținută pe părul umed, pe toată lungimea firului de păr. Acoperă capul cu o folie de plastic și șamponează părul după 30 de minute.
Pentru mâini catifelate
Pentru a avea o piele fină, aplică o cremă de mâini dimineața, prin mișcări circulare, mai ales dacă nu obișnuiești să porți mănuși, și de fiecare dată după ce te speli pe mâini. În cazul în care pielea mâinilor tale este foarte uscată și descuamată, folosește produsul și înainte de culcare și poartă mănuși de bumbac în timpul somnului.
Ce poți face acasă? Fiindcă în sezonul rece mâinile devin aspre din cauza uscăciunii pielii, este important să le protejezi, nu doar cu mănuși, ci și cu fel și fel de unguente pe care le poți prepara acasă. Combină în părți egale suc de castravete și untură de porc. Folosește loțiunea de mai multe ori pe zi.
Înainte de a ieși din casă, asigură-te că ai mâinile și părul uscate.
Apa fierbinte îți poate induce o stare de bine într-o dimineață rece, dar poate duce la pierderea unei cantități importante de uleiuri esențiale ale pielii, de care aceasta are nevoie pentru a rămâne netedă și hidratată. Totodată, dușurile și băile fierbinți deschid porii, ducând la pierderea elasticității pielii.
Umiditatea și temperaturile scăzute duc la electrizarea părului. Din acest motiv, stiliștii recomandă folosirea uleiului de păr și descurcarea șuvițelor cu o perie cu fire naturale din păr de mistreț. Astfel, părul este mai puțin predispus la electrizare decât dacă este pieptănat cu perii din plastic sau nailon.
- Nouă remedii casnice care chiar funcţionează. Încearcă-le şi tu (FOTO)
- BINE DE ŞTIUT! Care este efectul terapeutic extraordinar al zăpezii
- Avocado, fructul minune pentru sănătate şi frumuseţe. Reţete naturiste care îţi vor prinde bine
- Prepară-ţi un ruj natural în propria bucătărie. Ai nevoie doar de trei ingrediente