Cum va arăta Lamborghini Huracan Evo Spyder şi ce surprize ascunde sub capotă (FOTO)
La începutul acestui an, Lamborghini a publicat primele imagini și detalii referitoare la Huracan facelift (Evo). Acum, cu doar câteva zile înaintea debutului Salonului Auto de la Geneva, constructorul italian de supercar-uri a publicat primele informații cu privire la versiunea decapotabilă, scrie automarket.ro.
Huracan Evo Spyder va fi expus în premieră în cadrul evenimentului elvețian, urmând ca debutul comercial să aibă loc în primăvara anului curent.
Huracan Evo Spyder propune un spoiler frontal ușor restilizat, prize de aer ceva mai generoase, praguri laterale noi, jante cu design diferit și un difuzor spate îmbunătățit. Sistemul de evacuare a fost modificat, iar acum terminațiile duble au fost repoziționate. Plafonul retractabil poate fi ridicat sau coborât în 17 secunde până la viteze de 50 km/h.
Lamborghini Huracan Evo Spyder este echipat cu un motor V10 de 5.2 litri care produce 640 CP la 8.000 rpm și 600 Nm la 6.500 rpm. Resursele motorului pe benzină sunt gestionate cu ajutorul unei transmisii automate cu șapte rapoarte și prin intermediul unui sistem de tracțiune integrală.
În aceste condiții, accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 3.1 secunde, cu 0.2 secunde mai mult comparativ cu versiunea Huracan Evo Coupe. Repriza 0-200 km/h se desfășoară în 9.3 secunde, iar viteza maximă se oprește în dreptul valorii de 325 km/h.
La interior, clienții se vor bucura de un ecran tactil poziționat central a cărui diagonală măsoară 8.4 inch. Sistemul oferă comenzi noi, iar italienii susțin că astfel au reușit să elimine o parte dintre butoanele fizice.
Huracan Evo Spyder primește suspensii revizuite, un sistem de direcție integrală, dar și sistemul denumit Lamborghini Dinamica Veicolo Integrata (LDVI). Acesta din urmă este capabil să anticipeze deciziile șoferului și să ofere performanțe maxime indiferent de situație.