Cum va fi NUMIT Bill Clinton dacă soția sa Hillary devine președintele SUA
În cazul unei victorii a candidatei democrate Hillary Clinton la alegerile prezidențiale de marți se ridică un mare semn de întrebare: Cum i se va spune soțului ei, Bill, el însuși fost președinte al SUA, se întreabă publicația franceză Direct Matin, notează Agerpres.
Denumiri precum "First gentleman", "First Husband", sau "First Man" sunt câteva din posibilele apelative cu care Bill Clinton ar fi desemnat, dacă soția sa ajunge președintă a Americii.
Potrivit experților, "First gentleman" s-ar putea impune în mod oficial, mai degrabă decât "First Man". În ce privește apelativul de "First Husband" este considerat prea fantezist.
"Sunt șase femei în postul de guvernator în SUA, iar soții lor, sunt numiți în mod neoficial "First gentleman"", a explicat Lisa Grotts, expertă de 15 ani în probleme de protocol.
Însă faptul că Bill Clinton a fost el însuși președinte al SUA complică și mai mult lucrurile. Dacă Hillary Clinton ar fi fost căsătorită cu cineva care nu a fost președintele SUA, acesta ar fi purtat apelativul de "First gentleman" fără nicio ezitare.
Dar fiind vorba de un fost președinte, el nu poate fi numit "First gentleman" deoarece este un titlu inferior celui de președinte.
Sunt și unele voci critice care protestează împotriva acestei titulaturi deoarece, judecând după problemele sale din trecut cu femeile, nu prea merită să fie numit gentleman.
Prin urmare, Bill Clinton, președintele SUA între 1993 și 2001, și-ar putea păstra titulatura onorifică de fost președinte.
"Dacă ai fost ales președinte atunci păstrezi acest titlu pe viață", explică Allida Black, de la Asociația istorică a Casei Albe. Iar Bill își va păstra titlul, asigură ea.
Conform protocolului, Hillary și Bill Clinton vor purta respectiv apelativul de "președintele Clinton și fostul președinte Clinton". Un protocol care a fost deja pus în practică când George W. Bush a devenit cel de-al 41-lea președinte după mandatul tatălui său (al 43-lea președinte).
Dacă Hillary Clinton este aleasă președinte, "biroul protocolului prezidențial va colabora cu soții Clinton pentru a decide cum va fi redenumit biroul Primei Doamne (First Lady), deoarece Bill Clinton va avea și el dreptul la un birou personal.