Cum va fi sărbătorită Ziua Unirii Principatelor în oraşele din România
Mii de ieşeni sunt aşteptaţi astăzi la manifestările organizate de Ziua Unirii Principatelor Române, unde, alături de oficialităţi, vor fi prezenţi în Piaţa Unirii Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu, scrie Digi24.ro. Primarul Mihai Chirica a făcut apel la cei care au protestat faţă de modificările la legile justiţiei să vină la ceremonii.
La Focşani, autorităţile au programat un spectacol folcloric, iar imnul naţional va fi intonat de Marcel Pavel, la manifestări fiind aşteptate, de asemenea, câteva mii de persoane.
La Galaţi, se va dansa Hora Unirii la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar o sută de fete din România şi Republica Moldova vor defila în costume populare. În alte oraşe din ţară, sunt programate manifestări modeste, care includ ceremonii militare şi depuneri de coroane de flori.
Alături de oficialităţile municipiului şi judeţului Iaşi, Majestatea Sa şi Alteţa Sa Regală vor depune coroane de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la statuia Regelui Ferdinand, la portretul Regelui Mihai I de la Mitropolie şi la mormântul lui Alexandru Ioan Cuza de la Biserica Trei Ierarhi.
La Primăria Municipiului Iaşi, Principele Radu va participa la sărbătorirea unui deceniu de înfrăţire a autorităţilor locale din Iaşi şi Chişinău, la lansarea volumului "Iaşul, leagăn al unirii neamului românesc" şi la vernisajul expoziţiei de fotografie dedicată Municipiului Chişinău.
În programul manifestărilor de la Iaşi sunt incluse discursuri ale politicienilor, depuneri de coroane la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, parada militară, dar şi Hora Unirii. La finalul evenimentului, primăria va împărţi participanţilor plăcinte, precum şi ceai sau vin fiert.
La Focşani, manifestările dedicate Micii Uniri sunt programate să înceapă la ora 15.20, cu un exerciţiu Drill Team, care va fi urmat de un spectacol folcloric.
La ora 16:00, va avea loc trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, moment urmat de intonarea Imnului Naţional, în interpretarea lui Marcel Pavel, Vlad Miriţă şi Andrei Lazăr.
Cei prezenţi în Piaţa Unirii vor asista apoi la un moment evocator - vor prinde viaţă mari conducători din istorie, de la Burebista şi Decebal, până la artizanii micii Unirii, în interpretarea actorilor Sebastian Stan, Vlad Rădescu, Ioan Isaiu, Claudiu Istudor, Ion Dichiseanu. Momentul va dura circa 20 de minute şi va fi urmat de discursuri ale oficialităţilor.
Ceremoniile se vor încheia cu Hora Unirii şi cu retragerea cu torţe a militarilor din Garnizoana Focşani, conform programului anunţat de autorităţi.
La Alba Iulia, manifestările se vor desfăşura miercuri dimineaţă în Sala Unirii, unde vor avea loc alocuţiuni despre semnificaţia istorică a Unirii Principatelor Române, iar apoi este programat un spectacol susţinut de către elevii Colegiului Naţional Militar "Mihai Viteazul" şi reprezentanţii Cercului Militar Alba Iulia. Manifestările se vor încheia cu "Hora Unirii" interpretată de Fanfara judeţului Alba, în care se vor prinde toţi participanţii.
Manifestări dedicate zilei Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 vor avea loc în municipiul Galaţi la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, unde vor fi depuse flori, se va evoca însemnătatea acestei zile şi se va dansa Hora Unirii, în timp ce la Muzeul de Istorie va fi deschisă o expoziţie dedicată personalităţilor Unirii Principatelor.
Potrivit programului anunţat de Prefectura Galaţi, manifestările vor debuta la Biserica Vovidenia, unde în intervalul orar 12:00 şi 12:30 va fi Te Deum pentru Alexandru Ioan Cuza, de la ora 13:00 la statuia domnitorului sunt programate ceremonii care vor include întâmpinarea oficialităţilor, salutul Drapelului de luptă, intonarea imnului, evocarea însemnătăţii Unirii, depuneri de flori şi un scurt moment artistic susţinut de artiştii Ansamblului "Doina Covurluiului" al Centrului Cultural "Dunărea de Jos". Manifestările de la statuia domnitorului se vor încheia cu Hora Unirii. Totodată, la Muzeul de Istorie "Paul Păltănea", la secţia Lapidarium, între orele 14.10 şi 15.30 va avea loc vernisajul expoziţiei "Personalităţile Unirii Principatelor de la 1859".
De asemenea, Asociaţia Iubesc Galaţiul a anunţat că, de la ora 19:00, 100 de fete din România şi Republica Moldova vor defila în costume populare, în holul Universităţii Dunărea de Jos. Prezentarea va conţine 100 de costume populare autentice cu vechime cuprinsă între 70 şi 140 de ani din colecţia etnografică Flori de ie, din toate zonele geografice ale României.
La Arad, evenimentele organizate de Prefectură de Ziua Principatelor Române vor dura mai puţin de o oră şi se vor desfăşura doar în municipiu, în Piaţa Revoluţiei, pe platoul din faţa Palatului Administrativ.
Ziua Unirii Principatelor Române va fi sărbătorită la Timişoara, miercuri, începând cu ora 10.00, la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasat în faţa sediului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş. Evenimentul cuprinde o ceremonie militară la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, organizată de Brigada 18 Cercetare Supraveghere "Decebal" şi va continua cu un Te Deum şi depuneri de coroane de flori.
Şi în alte oraşe sunt programate, miercuri, scurte ceremonii.
ROMÂNIA - UE