Cum va fi vremea în Noaptea Învierii şi de Paşte
De Paşte, ne aşteaptă vreme frumoasă şi cu mult soare. Vom avea parte de temperaturi generoase de până la 23 de grade Celsius, iar a două zi se va încălzi până la 28 de grade. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în noaptea Învierii, temperatura va varia între 5 şi 10 grade Celsius. Totuşi, cei care se duc la biserică ar fi bine să îşi ia cu ei o umbrelă, pentru că sunt posibile ploi.
"Este o instabilitate atmosferică pentru data de 24, 25 şi, respectiv, s-ar putea să fie ploi cu descărcări electrice. Ele vor fi de scurtă durată şi de obicei, astfel de fenomene au loc în a doua parte a zilei. Ne aşteptăm pe data de 27, 28 să fie între 10-15 grade Celsius pe timp de noapte, iar pe timp de zi să fie între 20 şi 25. Pentru această perioadă temperaturile sunt normale", a menționat Ghenadie Roşca, şeful Centrului de Prognoze al SHS.
Şi de Paştele Blajinilor vom avea parte de vreme caldă. Site-urile meteo internaţionale anunţă temperaturi de până la 20-22 de grade pentru 1-2 mai. Totuşi, izolat sunt posibile ploi de scurtă durată.