Cum va fi vremea în prima zi de weekend? Vezi prognozele meteorologilor
Embed:
Astăzi se prevede cer variabil, fără precipitații. Vântul va sufla din nord-vest moderat, izolat cu intensificări.
La Briceni şi Soroca se vor înregistra 21 de grade Celsius, iar la Bălți cu un grad mai mult. În Capitală sunt prognozate 25 de grade. Temperaturi similare vor fi la Tiraspol şi Leova, iar la Comrat şi Cahul maximele vor atinge 26 de grade.
Soarele va străluci pe litoral. La Constanța sunt prognozate 26 de grade, iar la Odesa cu un grad mai puţin. Senin va fi şi la Varna şi Barcelona, unde se vor înregistra maxime de 28 de grade Celsius.
În Antalya se aşteaptă temperaturi de 31 de grade, iar în Bodrum şi Larnaca se vor înregistra 35 şi, respectiv, 33 de grade. Pe litoralul egiptean termometrele vor indica 38 de grade Celsius.