Cum vor afecta economia rusă sancţiunile impuse de UE şi SUA
Pentru că Rusia acordă sprijin separatiştilor din estul Ucrainei, Uniunea Europeană a adoptat, pentru prima dată, sancţiuni economice împotriva Moscovei. Măsurile punitive vizează companii petroliere ruseşti, bănci şi firme din domeniul apărării. Un pas similar au făcut şi Statele Unite
Cele 28 de state membre ale UE au impus Rusiei restricţii privind exportul şi reexportul de tehnologii ce se referă la sectorul energetic, inclusiv echipamente de foraj la mare adâncime. Totuşi, contractele semnate anterior cu Moscova vor rămâne în vigoare. Noile sancţiuni sunt prevăzute iniţial pentru un an, totuşi, ele vor fi revizuite peste trei luni.
"Sancţiunile prevăd blocarea accesului pe pieţele UE a instituţiilor financiare de stat din Rusia, precum şi un embargou asupra vânzărilor de arme şi suspendarea exportului de mărfuri în scopuri militare. Totodată, Rusia nu va avea acces la tehnologii sensibile, în special în domeniul petrolier", purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Jonatham Todd.
Şi Statele Unite au anunţat noi măsuri punitive şi au inclus în lista neagră trei dintre cele mai mari bănci ruse: "Vneştorgbank", "Banca Moscovei" şi "Rosselhozbank".
"Statele Unite impun noi sancţiuni ce vizează sectoare cheie ale economiei Rusiei, precum cele energetic, militar şi financiar. Blocăm exportul de bunuri şi tehnologii specifice către domeniul energetic rus şi extindem sancţiunile pentru mai multe bănci şi companii din domeniul apărării", de declarat preşedintele Barack Obama.
De cealaltă parte, ministrul rus de Externe a declarat că noile sancţiuni vor duce, inevitabil, la creşterea preţurilor pe piaţa energetică europeană. Serghei Lavrov a mai precizat că restricţiile impuse de SUA sunt destructive şi vor duce la înrăutăţirea relaţiilor din Washington şi Moscova.
Tot astăzi, Rusia a a anunţat că va interzice, din 1 august, importul de fructe şi legume din Polonia. Autorităţile de la Varşovia spun că acesta este un răspuns al Kremlinului la sancţiunile UE.